În cadrul reprezentaţiei de gală a filmului „Poziţia Copilului” ce are loc astăzi, de la ora 21.00,  municipiul Sfântu Gheorghe are onoarea să găzduiască cel mai prestigios premiu primit de vreun film românesc – „Ursul de aur” – câștigat în acest an, la Berlin, de pelicula regizată de Călin Netzer.

Aflată în turneu de prezentare atât în țară, cât și în străinătate, echipa de producție a filmului a anunțat că nu poate ajunge, din păcate, la Sfântu Gheorghe, regizorul Călin Netzer și o parte a echipei aflându-se la Varșovia, la premiera în Polonia a deja celebrei sale producții. Potrivit organizatorilor, Asociația de Tineret „Ecou”, din respect pentru spectatorii covăsneni, trofeul „Ursul de Aur” va fi în astă seară la Sfântu Gheorghe, cu ocazia proiecției de gala ce are loc la Sala Mare a Teatrului.

Două reprezentații suplimentare

Iubitorii cinemtografiei din judeţul Covasna şi-au manifestat un real interes faţă de pelicula „Poziţia Copilului”, lucru ce a făcut ca biletele pentru reprezentanţia de gală să nu satisfacă toate cerinţele. Ca urmare, datorită numărului extrem de mare de solicitări, organizatorii au decis să încheie un parteneriat, astfel că filmul va putea fi urmărit și sâmbătă și duminică, de la orele 20.00, la Casa de Cultură Municipală „Kónya Ádám” din Sfântu Gheorghe.

Rezervări se pot face la telefon: 0742769628, Lazar Endre. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail