De câteva luni, în Sfântu Gheorghe funcționează un spațiu de joacă modern, în care se pot organiza petreceri și alte evenimente pentru copii. La Happy Kids Park, nu doar cei mici se pot simți bine, ci și părinții acestora.

Happy Kids Park funcționează în Sfântu Gheorghe, în str. Bánki Donáth nr. 10, din luna august a anului trecut, și este un spațiu modern, asemeni unei lumi de basm, dedicat copiilor. Și, în timp ce micuții se pot juca pe gonflabile uriașe, trambuline, structuri modulare, piscine cu bile, tobogane mari și mici și o multe altele, părinții lor se pot relaxa la restaurantul Pizza Felice, deschis în camera alăturată spațiului de joacă.

În această afacere sunt implicați doi investitori, ambii brașoveni. Mai multe detalii ne-a oferit unul dintre aceștia, domnul Fulop Tibor: „Happy Kids Park funcționează din luna august a anului trecut, zi de zi, de luni până duminică, de dimineaţă de la ora 10.00, până seara la 21.00, într-un spaţiu închis, încălzit şi luminat. În interior găsim mai multe castele gonflabile unde pot să se joace copiii şi un castel fix, pe trei nivele, destul de mare. În afară de acestea avem o scenă, unde copiii pot să cânte, să danseze, cu lumini, cu maşini de baloane, microfon,  dar şi un loc unde cei mici pot lua masa. Pentru ei organizăm zile de naştere, dar încercăm să organizăm şi alte  evenimente” a declarat  Fulop Tibor.

Petreceri aniversare și nu numai

Potrivit acestuia, la Happy Kids Park sunt organizate, la cerere, petreceri aniversare şi fel şi fel de alte evenimente personale. Copiii vor avea parte de multă distracție, iar părinții vor fi mulțumiți și liniștiți: „Avem două pachete de petreceri pentru copii, unul care costă 25 de lei, de copil, şi unul care costă 28 de lei. Ambele pachete conţin intrarea în locul de joacă, o mâncare, o băutură răcoritoare, invitaţii şi organizarea de jocuri. Diferenţa dintre cele două pachete constă în mâncare. În cel de 25 de lei este inclusă o pizza, în cel de 28 de lei sunt incluse minuturi din piept de pui, ori la grătar, ori fâşii de pui, cu o garnitură. Noi colaborăm cu o cofetărie, cei care doresc tort pot comanda şi prin noi. Însă, cine doreşte, poate aduce tortul din altă cofetărie sau de acasă”, a menţionat domnul Fulop Tibor.

Acesta a precizat că aceia care doresc să organizeze zile de naştere în cursul săptămânii, de luni până joi,  beneficiază de o reducere de 20%.

Teatru de păpuși. Spectacol chiar astăzi

Din două în două săptămâni, de exemplu, la Happy Kids Park sunt organizate spectacole de teatru de păpuși în limba română, în colaborare cu trupa de teatru „Albinuțele” din Brașov. Spectacolul este gratuit pentru copiii care achită biletul de intrare în parcul de joacă.

Despre colaborarea cu trupa de teatru, domnul Fulop Tibor a spus: „Am căutat mai multe trupe şi aceasta a fost şi disponibilă, şi ne-a plăcut. Am vizitat câteva spectacole ale lor, şi, având multe spectacole în program, din câte ştiu eu aproximativ 16, avem acoperită o perioadă destul de lungă. Ce este important este că intrarea pentru aceste spectacole este gratuită. Astfel, cei care plătesc intrarea în parcul de joacă pot rămâne şi la spectacol, dar şi în parcul de joacă”.

Fulop Tibor a precizat că până acum s-au derulat trei spectacole, următorul fiind programat chiar pentru ziua de astăzi. Cei mici sunt așteptați la piesa „Fata moșului și a babei”, ce va avea loc la ora 18.00.

În viitor, se dorește organizarea spectacolelor de teatru și în limba maghiară. „Am avut trei spectacole cu o trupă de teatru din Miercurea Ciuc şi acum suntem în căutare pentru alte spectacole, cu alte trupe, în limba maghiară”, a precizat investitorul.

Petrecere de Paște

Fulop Tibor ne-a mai spus că pe lângă petrecerile organizate pentru copii, până în prezent – de Halloween, de Moş Nicolae, de Moş Crăciun, carnaval, spectacol de magie cu  invitaţi din Braşov, care au organizat fel şi fel de jocuri, de Sărbătoarea Paştelui catolic – Happy Kids Park organizează o petrecere pentru copii. De asemenea, va fi organizată o astfel de petrecere şi  de Paştele ortodox.

Mai multe informaţii despre facilităţile oferite la spaţiul de joacă Happy Kids Park şi despre Pizzeria Felice, pot fi aflate accesând site-ul acestora www.kidspark.ro, sau pagina de Facebook.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail