Micuţii instituţionalizaţi din cadrul Centrului de zi nr.1 din Municipiul Sfântu Gheorghe au fost vizitaţi de către poliţiştii covăsneni, în cursul zilei de luni, ocazie cu care le-au fost oferite daruri de Crăciun.

Ca în fiecare an, şi de această dată poliţiştii covăsneni au fost alături de cei cu care soarta nu a fost tocmai generoasă.

Astfel, cadrele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, împreună cu Inspectorul şef, Comisar şef de Poliţie Dr. Ion POPA, pe post de „Moş Crăciun”, au dăruit  pachete cu dulciuri şi cozonaci copiilor de la centrul de plasament de pe strada Godri Ferencz.

Acţiunea a avut drept scop transmiterea unui gând bun în prag de sărbători, dar şi aducerea unui zâmbet pe chipurile celor mici şi-a unui dram de bucurie, în sufletele lor.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, poliţiştii covăsneni urează tuturor, mari şi mici, un Crăciun fericit!

(IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail