Note de călătorie în Albania (7). Populaţia Albaniei mi s-a spus că ar depăşi, după unele surse semi-oficiale, cu puţin trei milioane de suflete. Un localnic cu care am stat de vorbă la o cafea, se mândrea că ar fi cu toţii „chiar vreo 3,5 milioane” (mare brânză), dintre care 500.000 vieţuiesc numai în metropolă.
„Ţţţţţ, ce aglomeraţie, nene”, i-am zis cu admiraţie disimulată. Poate că tipu’ era vreun… „propagandist” deghizat în ghid, care a vrut să mă păcălească, exagerând cifrele.
Moneda naţională ştiu fără dubii că se numeşte „leka”, cu subdiviziunea „qindarka”. La capitolul acesta nu mă păcăleşte nimeni. Am văzut hârtia, am admirat-o, însă n-am utilizat-o. Mi-a fost mai uşor, totuşi, să folosesc euro, cu care m-am familiarizat cât de cât.
După ce am venit acasă mi-am dat seama că nu păstrasem – aşa cum fac de obicei – măcar un „bănuţ” din ţările mai „ciudate” pe unde călătoresc, pentru a-mi completa colecţia cu monede oarecum… exotice.
Tot informatul meu interlocutor (era să scriu… informator) mi-a precizat că în Peninsula Balcanică trăiesc în jur de 6,5 milioane de albanezi. Pe lângă cei din patria-mamă, se află cca. două milioane de etnici în Kosovo, jumătate de milion în Macedonia şi Muntenegru, plus vreo 400.000 în Grecia. Câţi concetăţeni de-ai săi au emigrat în Vest, cine mai ştie? Exact ca şi la noi, este greu cu statisticile, chiar dacă ei nu ţin de… referendumuri.
Am mai reţinut că Albania este membră a ONU, NATO, OSCE. Dar şi a Organizației pentru Cooperare Islamică, iar din 2009 și-a depus oficial candidatura pentru aderare U.E. Bravo ei!
Amfiteatrul din Durrës
Dinamicul şi pitorescul Durrës
După Tirana vizitatorul străin trebuie neapărat să ajungă la Durrës, al doilea mare oraş din „Ţara vulturilor”, cu aproape 200.000 de locuitori, după estimările unui ghid local. Şi apoi la Vlorë, cealaltă citadelă-port şi destinaţie de vacanţă.
Situată la malul Mării Adriatice, staţiune turistică estivală şi mare port, urbea a fost o colonie romană în vremea lui Iisus Hristos, reprezentând cel mai important fort al laturii apusene a Imperiului Bizantin între secolele V şi VI. În Antichitate s-a numit pe rând Epidamus şi Durrachium. Ori Durazzo, cum îi zic italienii. Pentru foarte scurt timp, în anul 1913 Durrës a fost chiar capitala ţării.
Am vizitat splendidul amfiteatru din centrul aşezării, precum şi alte relicve, ca Templul lui Demetra, Castelul, Rotondo. Dau o notă mare pentru curăţenia şi civilitatea locuitorilor. Mi-a plăcut animaţia tinerească din zona docurilor, a plajelor, atmosfera de concediu fără griji.
Localitatea pulsa de energie, portul era activ, fiind în curs de modernizare. Durrës a ajuns după Tirana cel mai important centru comercial al Albaniei, găsindu-se la doar 35 km de aceasta. Turiştii de peste graniţă vin cu avionul în Capitală, având la dispoziţie modernul Aeroportul Internaţional „Nënë Tereza” (Maica Tereza), şi într-o jumătate de oră s-au cazat în Durrës.
Din port pleacă şi vin zilnic curse de ferry spre Italia, astfel că poţi pleca într-o excursie opţională foarte agreabilă.
Excepţie fericită
Leka albaneză
Nu mai ştiu în care episod am prezentat câteva informaţii despre evoluţia turismului din câteva state învecnitate cu Albania, spre a face o comparaţie. Dacă şi diriguitorii din România ai acestui sector economic atât de important ar fi receptivi la experienţa altora, poate s-ar urni şi căruţa noastră împotmolită de ani de zile.
Uitaţi, am să vă dau un exemplu edificator. La recepţia unuia dintre hotelurile albaneze la care am stat, am găsit într-o dimineaţă invitaţia unei agenţii locale de voiaj, de a participa la o excursie de o zi spre a vizita Dubrovnikul. Apoape instantaneu locurile s-au ocupat, astfel că s-a mai pus un autocar suplimentar. Organizatorii s-au mişcat repede, bravo lor.
Deşi mai fusesem în anii trecuţi de două ori acolo, m-am înscris şi eu. Fiindcă, nu trebuie refuzată nici o oportunitate de acest fel.
Bine am făcut, fiindcă « mărgăritarul croat” se prezintă mai bine ca oricând. Parcă niciodată nu fusese bombardat, chit că l-am văzut în ’95 la scurtă vreme după încetarea ostilităţilor.
Clasamente subiective
După Croaţia urmează Muntenegru ca nivel al dezvoltării infrastructurii şi existenţa condiţiilor pentru vacanţe reuşite. La o distanţă ceva mai mare se află în opinia mea FYR Macedonia (“The Former Yugoslav Republic of Macedonia”, o altă denumire tare).
Iar peste proprile-mi aşteptări am găsit Albania. Vorbesc (scriu) cât se poate de serios. Această mare necunoscută, „Ţara vulturilor”, va fi un jucător tare pe piaţa turistică în anii viitori. Ţineţi minte!
Despre Bulgaria ştie câte ceva tot natul, nu insist. Surprinzător, pe ultimul loc în acest mini-top al celor şase destinaţii de concediu vizitate astă-vară – accesibile românilor de rând – aş pune Serbia. Peisajul o ajută, oamenii sunt de calitate, însă problemele economice şi, mai ales politice, au tras-o mult în jos.
Vecina noastră de la Vest a rămas puternic afectată după divizarea Iugoslaviei comuniste, ca şi în urma Războiului interetnic purtat cu foştii tovarăşi de drum, deveniţi ulterior inamici. Cred sincer că dacă îi va fi acceptată candidatura pentru admiterea în UE, Serbia are şanse reale să se redreseze.
La Vlorë, însoţit de… „rege”
Vlorë by night
Şi în Albania, ca aproape oriunde în Europa, m-a însoţit… Hagi! Da, fotbalistul, aţi citit bine! (Este ca întrebarea unuia: “Cine, Beethoven? Compozitorul?”). Sigur, alde Gică n-a fost fizic cu mine pe acolo. Ci m-a secondat la modul figurat, prin faima sa.
De ani buni “regele” reprezintă emblema populară a României. Nu Eminescu, Iorga ori Palade. Habar n-au străinii de ei. De Hagi, da. Halal, naţiune…
În orice piaţă, bazar, butic, crâşmă pe unde am trecut, mi s-a întâmplat la fel. De pildă, din Tunisia până în Portugalia ori din Andorra până în izolata Albanie. Ca să nu mai amintesc de Turcia. Acolo unde mişună turişti străini eşti întrebat mai întâi: “What do you want? Zici, uite vreau aia şi aia. Urmează instantaneu a doua curiozitate : “Where you come from?”
Dacă spui România, vine replica implacabilă – “HAGI”! La început m-a călcat pe nervi o asemenea asociere. Apoi m-am resemnat. Iar acum mă amuz.
Ba câte o dată testez cunoştinţele sportive ale negustorilor. Le spun că vin ba din Belarus, fie din… Transnistria. Fac ochii mari. I-am dat gata! E clar că i-am pus în dificultate şi nu cunosc fotbalişti de pe acolo.
În schimb, dacă ne nimerim mai mulţi români la un loc şi ne aud vorbind, cred că suntem… “macaronari” şi ne salută, “Hey, ragazzi”.
Confirmare la un drink
…Mă aflam pe o terasă în staţiunea maritimă Vlorë. Doream să beau o bere rece şi bună. De la sine înţeles, era mai ieftină ca la noi în ţară. Căldura nebună de la orele amiezii mă alungase de pe plajă. Intrasem la întâmplare într-o mică grădină de pe bulevardul principal, atras de umbră şi de stropii refrişanţi ai unui ventilator mare pus la vedere.
Ce mi-a plăcut, a fost faptul că imediat mi s-a oferit nu doar sticla de la frigider, ci şi… paharul! Pentru ca plăcuta licoare să nu se încălzească prea repede. Isteţă treabă. Am văzut aşa ceva şi la Durrës, ceea ce înseamnă că grija chelnerilor pentru clienţii însetaţi e foarte mare în Albania!
La a doua sticlă aburindă observând că mă simt bine, ospătarul a intrat prietenos în vorbă, cum fac mai toţi localnicii. Deşi nu savuram vodka, a vrut să ştie:
– Ruski ?
– No, rumânski!
– Aha (a venit completarea)… Hagi!!!
…Şi uite aşa, ca toţi turiştii români am fost acompaniat şi de data aceasta de “rege”. Să trăiască şi să mă mai “însoţească”, asta îi doresc.
Preparate în stil oriental
Las acum de-o parte băutura şi mă ocup de “papa”. Ca la orice popor la care zootehnia ocupa un loc important, o mare parte din gastronomia albaneză se bazează, pe carnea de oaie, miel, capră şi viţel. Brânzeturile, legumele, fructele nu lipsesc nici ele din meniul populaţiei. Iar dulciurile sunt la mare preţ.
În materie de desert „shkipërii” m-au “lovit în pălărie”. Am văzut şi gustat câteva specialităţi nemaipomenite: prăjitutri cu nucă, miere, cacao, fructe, cu cremă, ca şi multe sortimente de foietaj. Plus rahat, şerbet, halva, bragă. Toate sunt la mare cinste, mai cu seamă la sărbători. Vai de glicemia noastră…
Se vede la tot pasul cum cele cinci secole de ocupaţie otomană au schimbat radical modul de viaţă al locuitorilor. Nu doar din punct de vedere religios, ci şi al concepţiilor, portului popular, obiceiurilor şi artei culinare. În prezent bucătăria albaneză este dominată de stilul oriental tradiţional, cu multe preparate gen chebab, pilaf, sarmale, chiftele, zacuşti, plus leşinătoarele de dulci baclavale, sarailii, torturi, halviţă, nuga şi felurite siropuri.
Tineretul le-a dat la o parte şi s-a învăţat rapid cu specialităţile de tip fast-food aduse de peste Ocean de concernele McDonald’s, KFC, Pizza Hut, Sheriff’s. Ca şi cu băuturile accidulate Coca, Pepsi, Seven Up, făcând mofturi faţă de bucatele strămoşeşti puse pe masă de părinţi. Cam la fel stau lucrurile în toate ţările ex-socialiste, inclusiv la noi.
Adolescenţii, elevii, studenţii albanezi vor chestii “cool”, “hard”, nu… “îmbâcsitele“ tradiţii din moşi-strămoşi . Abia când o să dispară, le vor duce dorul…
Prejudecăţi ce se cer spulberate
M-am întors din Albania hotărât să spulber acasă multe dintre prejudecăţile amicilor mei şi ale unor cititori. Majoritatea reţinerilor provin de la precaritatea informaţilor pe care le au despre „Ţara vulturilor”. Lipsesc în primul rând impresiile culese de străini la faţa locului.
Secretomania inoculată în rândul populaţiei atâtea decenii de liderul lor comunist, Enver Hodja, s-a perpetuat o vreme şi după deschiderea timidă spre Vest a Albaniei, survenită în anul 1992. Faţă de şefii celorlalte state foste comuniste, noii guvernanţi de la Tirana s-au arătat mai prudenţi cu lansarea procesului de democratizare, paşii fiind ezitanţi la început, iar apoi tot mai fermi.
Mulţi localnici împinşi de sărăcia de acasă au luat drumul străinătăţii, însă integrarea lor pe acolo a mers anapoda. Aşa se face că emigranţi abanezii au o faimă deloc onorantă, fiind numiţi „thieves and murderers”.
Las’ că şi românii sunt categorisiţi, la grămadă, „gipsies”, chiar dacă unii nu fac parte din etnia amintită şi-şi văd onest de ale lor pe unde or trăi.
Cu aceste gânduri paşnice închei suita reportajelor despre fascinanta şi misterioasa Shqipëria, supranumită şi “Ţara vulturilor”. Unde vă invit fără nici o reţinere să mergeţi. (Sfârşit)
Horia C. Deliu
