Fundația Creștină Diakónia – Departamentul de Asistență pentru Copil și Familie organizează sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 16:00, o seară caritabilă sub genericul „100 de scaune – 100 de șanse”, la Domeniul Mikes, de la Zăbala.
Evenimentul își propune să ofere sprijin copiilor aflați în situații dificile, beneficiari ai programului KinderEd. Fondurile strânse în cadrul evenimentului vor contribui la asigurarea unei mese calde zilnice și la susținerea activităților educaționale, oferindu-le astfel șansa unui viitor mai bun.
Participanții vor avea ocazia să descopere îndeaproape programul KinderEd și să se bucure de cadrul natural deosebit al domeniului din Zăbala. Seara va include o plimbare gastronomică cu degustări de produse locale, preparate la grătar oferite, precum și momente artistice susținute de invitați speciali.
„Scopul nostru este de a sprijini copiii aflați în situații dificile, beneficiari ai programului KinderEd, pentru a le putea oferi în continuare o masă caldă și sprijin educațional zilnic – oferindu-le astfel șansa la un viitor mai bun. Pe parcursul serii, veți avea ocazia să descoperiți programul KinderEd, să vă bucurați de frumusețea impresionantă a domeniului, să participați la o plimbare gastronomică unde veți putea degusta produse locale, să vă delectați cu preparate la grătar oferite de CRATERFLAME® și să vă bucurați de atmosfera creată de artiștii și invitații speciali.”- au transmis organizatorii.
Gazda evenimentului va fi Gregor Roy Chowdhury, iar atmosfera muzicală va fi asigurată de „Free Connection”. Publicul se va putea bucura și de un moment artistic oferit de Ansamblul de dansuri „Kincskeresők”.
Organizatorii promit o experiență completă: muzică de calitate, preparate culinare diverse, un ambient elegant și, mai ales, oportunitatea de a contribui concret la schimbarea vieții unor copii.
„Toate ingredientele unei seri memorabile sunt pregătite: un cadru de poveste, muzică de calitate, o atmosferă caldă, oportunitatea de a schimba viața unui copil, un bufet delicios cu produse de la producători locali, experiențe culinare la grătar oferite de CRATERFLAME® – recunoscut la nivel internațional pentru design și inovație – și, desigur, compania plăcută. Lipsește doar prezența dumneavoastră! Vă așteptăm cu drag să ni vă alăturați și să facem bine împreună!”- au transmis reprezentanții Fundației Creștine Diakónia.
Ana Ciorici Costache

