Organizatorii festivalului  „Povestea din Ajun” anunță modificarea locației în care va avea loc Concertul Extraordinar Ștefan Hrușcă din data de 11 decembrie, în urma înregistrării unui număr foarte mare de cereri pentru bilete. Astfel, evenimentul susținut de marele artist va fi organizat la Sala Sporturilor „Szabo Kati” și nu la Biserica Romano-Catolică „Krisztus Kiraly” din Sfântu Gheorghe.

Într-un comunicat de presă transmis către redacţia noastră se precizează că acest concert va începe la ora 17, intrarea în sală fiind permisă începând cu ora 16.  Preţul unui bilet la Concertul Extraordinar Ștefan Hrușcă este de 10 lei, doritorii având posibilitatea  să le  achiziționeze online de pe pagina de Facebook a evenimentului (www.facebook.com/povesteadinajun), de la Biroul de Evenimente Culturale, de la Catedrala Ortodoxă sau prin telefon la numerele: 0747-035080 şi 0751-347433.

“Întreg boardul director a fost uimit de rapiditatea cu care a fost epuizat primul lot de bilete la acest concert. De departe, deschiderea festivalului printr-un astfel de concert eveniment a fost cea mai inspirată decizie. Vă așteptăm cu drag la concert!”, a declarat Alexandru Ujvarosi, președintele Asociației ECOU. Festivalul „Povestea din Ajun” este organizat de Asociația Ecou, în parteneriat cu  Centrul de Cultură Arcuș și Uniunea Muzicienilor Interpreți din România. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail