În prima zi a săptămânii,  lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu personal silvic din cadrul I.T.R.S.V. Braşov – Serviciul Control, au organizat o acţiune pe linie de silvicultură pe raza oraşului Covasna şi a comunelor Zăbala, Zagon,  Brateş şi Reci.

Cu această ocazie, pe raza localităţii Păpăuţi  a fost identificat M. Teofil, de 48 de ani, domiciliat în localitatea Păpăuţi, care a transportat cu o autospecială cu remorcă,  înmatriculată în judeţul Covasna, cantitatea totală de 24,205 mc lemn rotund esenţă răşinoase specia molid şi esenţă foioase specia fag, fără a avea asupra sa documente legale de provenienţă şi de însoţire pentru materialul lemnos transportat.

De asemenea, materialul lemnos nu era marcat cu amprenta dispozitivului dreptunghiular prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare.

În cauză s-a întocmit proces verbal de constatare a contravenţiei, în conformitate cu prevederile legale, M. Teofil fiind sancţionat contraventional. De asemenea,  cantitatea  de 24,205 mc lemn a fost confiscată. (IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail