Meci de debate la Liceul de Artă „Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe
Ieri, la Liceul de Artă „Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe a avut loc, pentru prima oară, un meci de debate.
Meciul a fost organizat la iniţiativa profesoarei de fizică şi chimie, doamna Marcela Ştefu, în cadrul „Săptămânii Globale a Educaţiei”. Tema dezbătută de către cele două echipe, formate din liceeni de la secția română, a fost „Introducerea uniformelor şcolare în Liceul de Artă „Plugor Sandor”, meciul fiind arbitrat de către doamna profesoară Claudia Rosin, coordonatoarea echipelor de debate de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”.
„Ne-am gândit că putem să ne facem cunoscuți și altfel, nu numai prin artă. Elevii au primit destul de bine ideea acestui meci de debate”, a declarat profesoara Marcela Ştefu. Potrivit acesteia, deşi iniţial s-a dorit ca echipele să fie mixte, atât de la secţia maghiară, cât şi de la secţia română, deocamdată acest lucru nu a fost posibil.
„Iniţial doream ca echipele să fie mixte, de la secția română și de la secţia maghiară, dar poate că fiind primul meci, elevii au fost puțin reticenți, și atunci echipele au fost de această dată, doar de la secția română”, a explicat profesoara Marcela Ştefu.
Aceasta a precizat că invitația rămâne deschisă în continuare pentru elevii de la secția maghiară: „Intenționăm să repetăm această activitate, și de ce nu, să facem ca aceste meciuri să devină o tradiție şi în liceul nostru”, a încheiat doamna profesoară.
La sfârșitul activității doamna profesoară Claudia Rosin a subliniat faptul că din acest gen de activități cu toții avem de câștigat, deoarece indiferent care echipă câștigă un meci, important este să ne dezvoltăm abilitățile de comunicare și de contra-argumentare. Aceasta a lansat invitația de a se continua astfel de activități, eventual și sub o formă de colaborare între elevii de la Liceul de Artă și cei de la Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși.
Ana Alina Costache