În prima zi a a săptămânii viitoare, luni, la  ora 15.00, la Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci, sala multimedia,  are loc  vernisajul expoziţiei EXPO DESIGN – Expoziţie de arhitectură şi design.

Într-un comunicat de presă transmis către redacţia noastră se precizează că expoziţia temporară, organizată în perioada 12-18 octombrie a.c., face parte din  proiectul „Expo-design. Workshopuri de arhitectură şi design pentru muzeografi” coordonat de Centrul de Pregătire Profesională în Cultură Bucureşti în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni Sfântu Gheorghe şi Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov.

Acest proiect are drept scop  instruirea a 20 de angajaţi din instituţii de cultură, în vederea organizării unor noi tipuri de expoziţii muzeale care au la bază principii arhitecturale şi de design. Anterior, în cursul lunii octombrie a.c., cei 20 de angajaţi au  luat parte  la două ateliere de lucru la Sinaia, susţinute de doi arhitecţi şi specialişti în design. Atelierele de lucru au avut un caracter practic şi aplicat, pornind de la planurile arhitecturale ale clădirilor şi ale sălilor de expoziţie în care funcţionează organizaţiile din care provin participanţii. Timp de patru zile participanţii şi-au construit un portofoliu de schiţe ale viitoarelor expoziţii.

Potrivit organizatorilor, expoziţia de la Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci cuprinde şi lucrările participanţilor la ateliere proveniţi din: Muzeul Judeţean de Artă Prahova, Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret Mediaş, Muzeul de Artă Braşov, Primăria Municipiului Sighişoara, Muzeul „George Enescu” Sinaia, Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului” Agnita, Palatul Culturii Iaşi, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Ţării Făgăraşului “Valer Literat”, Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni Sfântu Gheorghe, Galeria Empire Oradea, Muzeul Astra Sibiu, Asociaţia Antiquitas Bucureşti, Asociaţia Culturală Revolutionary Youth Movement for Art Alba Iulia, Muzeul Naţional „George Enescu” Bucureşti, Agenţia de Arheologie Chişinău, Institutul de Geologie Bucureşti.

Proiectul este finanţat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, sesiunea II/2012 – aria tematică Formare profesională în domeniul culturii.

Pentru persoanele interesate să ia parte la vernisajul expoziţiei EXPO DESIGN – Expoziţie de arhitectură şi design, organizatorii pun la dispoziţia publicului un mijloc de transport gratuit, cu plecare din faţa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, str. Gábor Áron nr, 16, luni, orele 14:30. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail