Pentru locuitorii oraşului Covasna, dar şi pentru oaspeţii care vor sosi în staţiune, ziua de duminică va avea o semnificaţie aparte. Şi asta pentru că, după 6 ani de la sfinţirea locului pe care urma să fie ridicată biserica cu hramul Izvorul Tămăduirii, situată în faţa Hotelului Montana, aici va avea loc slujba de târnosire (sfinţire) a noului lăcaş de cult.
Părintele paroh Irimia Cristian Vlad ne-a spus că la acest important eveniment va fi prezent IPS Ioan Selejean, alături de alţi preoţi şi credincioşi, creştini din toată ţara, care prin donaţiile făcute de-a lungul anilor, în timpul şederii la tratament în staţiunea Covasna, şi-au adus contribuţia la contrucţia acestui sfânt lăcaş de cult.
Părintele paroh Irimia Cristian Vlad ne-a mărturisit că ideea construirii acestei biserici e foarte veche. Potrivit acestuia, însuşi Mitropolitul Andrei Şaguna, fiind prezent în staţiune, şi-a exprimat părerea că ar fi bine ca acolo, între hoteluri, să fie un lăcaş de închinare pentru turiştii care, suferinzi fiind, nu se puteau deplasa până la biserica din Voineşti.
Iar acest lucru s-a întâmplat, aşa cum ne-a spus preotul Irimia Cristian Vlad , cu sprijinul primit din partea Episopiei Covasnei şi Harghitei, precum şi a enoriaşilor care sunt aşteptaţi duminică, începând cu ora 9, la slujba de sfinţire a noii biserici din Covasna.
Maria Graur