Parafrazând textele horoscoapelor, putem spune că artista Teatrului de Operetă din Budapesta are o perioadă deosebit de încarcată. Lăsând gluma la o parte, se pare că în ultima perioadă Annamari Dancs lucrează la foc continuu. De repaus nici nu poate fi vorba. Viaţă privată? Nici atât. Abia şi-a găsit o jumătate de zi în agendă pentru o vizită fulger la casa părinţilor din Ardeal.

În cursul lunii septembrie a participat la două evenimente de anvergură organizate sub egida Teatrului de Operetă din Budapesta şi anume Festivalul Broadway din Pest şi Bagheta de Aur. Aste presupune desigur repetiţii de dimineaţă până seara târziu, reprezentaţii, spectacole. Recent a avut şi două premiere: în opereta renumitului compozitor Emmerich Kálmán, Contesa Maritza a dat viaţă personajului Lisa, rol familiar deja pentru Annamari din perioada când a activat pe scena Teatrului de Operetă Ion Dacian din Bucureşti; celălalt spectacol în care a jucat de asemenea în premieră a fost opera rock Cu tine, Doamne, spectacol în care regizorul i-a încredinţat rolul principal feminin.

Două spectacole, două genuri diferite, roluri şi personaje de format diferite, care pentru orice artist reprezintă a provocare deosebită. Ce-i poate conferi însă mai bine unui artist posobilitetea de a se reinventa, de a se renaşte? Exact, provocarea! Iată incă una… două pentru Annamari.

În câteva zile, mai exact pe 29 octombrie va lua startul un turneu, care va cuprinde marile oraşe din Ardeal, turneu în care Annamari îl va avea alături pe scenă pe cunoscutul actor şi interpret maghiar, Dolhai Attila. Spectacolele vor avea loc în Braşov (29 oct.), Sfântu Gheorghe (30 oct.), Târgu Secuiesc (31 oct.), Oradea (4 noi.), Târgu Mureş (05 noi.) şi Cluj-Napoca (6 noi.), după care Annamari se va îmbarca în avionul ce o va duce la locaţia următorului turneu, şi anume Florida, unde va susţine o serie de concerte cu un repertoriu ce va include operete celebre, cele mai cunoscute melodii din musicaluri şi bineînţeles piese musicale din repertoriul propriu.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail