Acasă Administratie Muzeul Comunismului „Steaua Roșie” se inaugurează la Sfântu Gheorghe pe 21 octombrie, în prezența fostului președinte Emil Constantinescu
Distribuie articolul
„Prin reconstituirea și prezentarea epocii comuniste, muzeul vă propune o confruntare asumată cu trecutul nostru comun, un prilej de a înțelege ecourile care se resimt până astăzi și o oportunitate ca, prin asumarea istoriei, să construim mai conștient prezentul și viitorul.
Realizat cu ajutorul unei finanţări din fonduri europene prin PNRR, muzeul comunismului a fost amenajat în fostul depozit de tutun al Fabricii de Ţigarete din Sfântu Gheorghe şi se desfășoară pe o suprafață expozițională impresionantă de circa 3.000 mp, structurată pe 4 niveluri.
Nu este o simplă colecție de obiecte vechi, ci o experiență multimedia, imersivă și psihologică, putem spune de istorie trăită. ”, se menționează în invitația transmisă către Mesagerul de Covasna.
Potrivit Agerpres, pentru realizarea colecţiei, autorităţile locale au lansat o campanie publică de colectare a obiectelor din perioada 1948-1989.
Vary O. Peter, care s-a ocupat de colectarea obiectelor, a declarat că peste 160 de persoane au donat diverse obiecte, printre acestea numărându-se mobilier, aparate radio, cărţi şi reviste, aparate foto, casetofoane, maşini de cusut, obiecte de uz casnic, insigne şi decoraţii.
Printre cele mai neobişnuite piese se numără un aparat de supraveghere ascuns într-un pachet de ţigări, o ladă cu conserve fabricate în 1987 şi un seif descoperit în clădirea fostei fabrici de ţigarete.
Publicul larg va putea vizita muzeul în zilele de după inaugurare.
mesageruldecovasna.ro
Articolul anterior
Lemne de foc pentru populație: Peste 1.500 de metri cubi, puși în vânzare de Direcția Silvică Covasna
Articolul urmator
Parlament/ Comisii – încep audierile miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu
Stiri recente
Muzeul Comunismului „Steaua Roșie” se inaugurează la Sfântu Gheorghe pe 21 octombrie, în prezența fostului președinte Emil Constantinescu
Sanitas va contesta în instanţă diminuarea veniturilor angajaţilor DSP
18 octombrie – Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
17 octombrie – Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Peste 480 de elevi și cadre didactice din Sfântu Gheorghe au participat la acțiuni derulate de polițiști și jandarmi covăsneni
Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Stiri din acceasi categorie
Centrul istoric al municipiului Târgu Secuiesc va fi reamenajat printr-o investiţie de circa 1 milion de euro
Un nou regulament pentru parcările publice, valabil din luna octombrie la Sfântu Gheorghe
CJ alocă 327.000 de lei pentru închirierea unei linii de sortare a deşeurilor, după incendiul de la Leţ
Traseu nou cu Pedibus, spre clădirea H a Liceului „Puskás Tivadar”, în care învață elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul”
Primăria Sfântu Gheorghe anunță redeschiderea piscinei municipale și reluarea programului „Inițiere în sport”
Au început lucrările la refugiul montan cu observator panoramic din Munţii Bodoc
24 de investiții în valoare de 320 de milioane de lei, realizate în Sfântu Gheorghe, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență
La Sfântu Gheorghe a intrat în vigoare un orar adaptat începerii anului școlar și schimburilor de tură
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive