„Avem instituţiile finanţate de la bugetul de stat, cum ar fi, de exemplu, serviciile de ambulanţă, Unităţile de Primiri Urgenţe, unde se pare că nu vor fi bani pentru plata salariilor dacă nu se va interveni printr-o rectificare, pentru că n-au fost prevăzuţi pentru ultimele două luni ale anului. Atunci se pune problema, ce se va întâmpla? Iar, pe partea de finanţare de la Casa de Asigurări, pentru cele patru spitale din judeţ, banii sunt până în luna octombrie. Practic, dacă nu se întâmplă să avem un guvern şi să efectueze o modificare a bugetului, vor risca să rămână toate unităţile fără banii de funcţionare”, a afirmat Vasile Neagovici.

El a subliniat că problema nu este una specifică judeţului Covasna, ci există la nivelul întregii ţări.

„În fiecare an s-a intervenit prin rectificări bugetare ale Guvernului, s-au corectat aceste lipsuri şi s-a venit cu sumele suplimentare pentru acordarea acestor drepturi. (…) Îngrijorarea mare rezultă din faptul că nu avem un guvern”, a declarat acesta.

Liderul Sanitas Covasna a precizat că, până în prezent, nu a avut discuţii directe cu managerii unităţilor sanitare din judeţ, aceştia fiind implicaţi în derularea unor proiecte, inclusiv prin PNRR.

El a spus, însă, că situaţia urmează să fie analizată în perioada următoare şi la nivelul Federaţiei Sanitas, iar măsurile şi poziţia organizaţiei sindicale vor fi stabilite în cadrul Consiliului Naţional.

„Încercăm să ridicăm această problemă în perioada următoare, să vedem ce se va întâmpla, pentru că da, există un risc real. Există un risc real nu numai pentru instituţiile din sănătate, dar şi pentru alte instituţii, din informaţiile care le am. Pentru că bugetul a fost făcut cum a fost, iar rectificările care, de regulă, interveneau în august-septembrie, acopereau practic cheltuielile de personal şi de funcţionare până la sfârşitul anului. (…) În ultimii 20 de ani, mereu sănătatea n-a avut prevăzute sumele de bani necesare acordării drepturile salariale, de regulă, pentru lunile noiembrie-decembrie sau măcar parţial pentru luna noiembrie şi integral pentru luna decembrie. Dar, în fiecare an s-a intervenit prin rectificări bugetare ale guvernului, s-au corectat aceste lipsuri şi s-a venit cu sumele suplimentare pentru acordarea acestor drepturi. Cum spuneam, îngrijorarea mare rezultă din faptul că nu avem un guvern (…)”, a mai spus liderul sindical.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail