O campanie de screening pentru cancerul de piele va fi organizată în perioada 21-25 septembrie de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe şi Spitalul Municipal Târgu Secuiesc, au anunţat luni reprezentanţii celor două instituţii.
Consultaţiile vor fi efectuate pe baza de programare prealabilă de către medicii Mild Edit, Denes Laszlo, Kelemen Orsolya şi Gal Anna din Sfântu Gheorghe, precum şi de Orosz-Fekete Eszter din Târgu Secuiesc, iar toate locurile au fost ocupate deja.
„Campania din luna septembrie este destinată în mod specific screeningului pentru cancerul de piele şi nu reprezintă un consult dermatologic general. La screening sunt aşteptate, începând de la vârsta de 5 ani, persoanele care au multe aluniţe şi doresc ca acestea să fie examinate de un medic specialist”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni AGERPRES.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean au precizat că anul trecut au fost depistate 20 de cazuri de melanom, dintre care 12 la femei şi 8 la bărbaţi, iar până la 1 septembrie 2026 au fost identificate alte şapte cazuri de melanom, dintre care patru la femei şi trei la bărbaţi. Cel mai tânăr pacient avea 40 de ani, iar cel mai în vârstă 85 de ani.
Medicii atrag atenţia că modificarea unei aluniţe, a culorii sau formei acesteia ori apariţia unei noi leziuni cutanate nu sunt întotdeauna însoţite de durere sau alte simptome, motiv pentru care sunt recomandate autoexaminarea regulată şi controalele dermatologice periodice, în special persoanelor cu multe aluniţe.
„Melanomul poate apărea la oricine, de aceea este important să nu ne gândim la un control dermatologic doar atunci când avem multe aluniţe sau observăm anumite simptome. Protecţia solară conştientă, evitarea arsurilor solare şi examinarea regulată a pielii fac parte din prevenţie. Cu cât ne cunoaştem mai bine propria piele, cu atât putem observa mai repede dacă apare vreo schimbare” a declarat dr. Orosz-Fekete Eszter, citată în comunicat.
