Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe organizează și în acest an festivitatea dedicată cuplurilor care sărbătoresc 50 sau 60 de ani de căsnicie, respectiv nunta de aur și nunta de diamant.

Tradiția festivității datează de aproximativ 15 ani. Pentru ediția din acest an, rudele cuplurilor care împlinesc aceste aniversări sunt invitate să facă înscrierile până în 15 septembrie.

Sărbătorim împreună legăturile de o viață!

Și în această toamnă îi vom felicita pe soții din Sfântu Gheorghe care își aniversează nunta de aur sau de diamant. Rog aparținătorii cuplurilor care sărbătoresc 50 sau 60 de ani de căsnicie să facă înscrierile până la data de 15 septembrie, personal la biroul 2A din cadrul primăriei sau telefonic la numerele 0730 711 565 sau 0267 316 957, în zilele lucrătoare, între orele 9:00 și 14:00.”, a transmis primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Cererile trebuie să fie însoțite de certificatul de căsătorie, acte de identitate și datele de contact ale celor care aplică.

Festivitatea prilejuită de eveniment va avea loc la începutul lunii octombrie, a transmis Antal Arpad.

 Ana Ciorici Costache 

Sursa foto: Primaria Sfântu Gheorghe/Facebook

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail