Activitatea de colectare şi transport a deşeurilor reciclabile la depozitul din Leţ va continua, deşi staţia de sortare a fost distrusă de un incendiu, iar cei aproximativ 40 de angajaţi care lucrau acolo îşi vor păstra locurile de muncă, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Management al Deşeurilor (ADI SIMD) Covasna, Ambrus Jozsef.
„Ideea care se conturează este următoarea: nu întrerupem activitatea de colectare şi transport, nu dăm afară oameni, pentru că e vorba de vreo 40 de oameni care au lucrat la staţia de sortare. Am discutat cu salubriştii, găsim o modalitate ca să putem stoca şi să continuăm activitatea. Probabil se conturează o staţie de sortare provizorie, iar, după ce se vor încheia toate procedurile (…), vom lua o decizie şi se va construi o hală nouă, cu toate mijloacele necesare. Dar, important este să nu întrerupem activitatea, să nu dăm afară oameni şi să respectăm şi legea”, precizat Ambrus Jozsef.
Incendiul a izbucnit duminică după-amiază şi a distrus hala de sortare, utilajele şi echipamentele, iar pagubele sunt estimate la aproximativ un milion de euro. Cauza incendiului nu a fost stabilită oficial, dar directorul ADI SIMD Covasna nu exclude posibilitatea să fi fost vorba despre autoaprinderea deşeurilor reciclabile.
Acesta a mai spus că reprezentanţii companiei de asigurări au început evaluarea pagubelor.
„Evident că există asigurare în favoarea Consiliului Judeţean, fiind proprietarul infrastructurii. Chiar acum se duc cei de la asigurări la faţa locului. Deocamdată, este prea devreme să vorbim, neavând acel referat de la ISU”, a mai spus Ambrus Jozsef.
El a adăugat că, în urma incendiului, autorităţile de mediu au făcut măsurători cu ajutorul unui laborator mobil, iar rezultatele nu indică probleme care să afecteze sănătatea populaţiei.
