Casa Memorială Romulus Cioflec din satul Araci, comuna Vâlcele, punct muzeal ce aparține de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe, a găzduit și a organizat, în ultimele zile de școală, mai multe activități în cadrul parteneriatului cu Școala Gimnazială din Araci și Ariușd.
Pe pagina de socializare a instituției se menționează că elevii și cadrele didactice au trecut pragul Casei Memoriale „Romulus Cioflec” și au participat la mai multe activități de educație muzeale.
Printre acestea se numără proiectul de educație ,,Zâmbete și fluturi”, în cadrul căruia elevii clasei a IV-a au participat cu entuziasm la activitatea ce a implicat joc, culoare și imaginație, realizând desene și amprente, lăsând o parte din bucuria lor în spațiul muzeului. Activitatea a încurajat exprimarea liberă, colaborarea și creativitatea, transformând curtea muzeului într-un loc plin de zâmbete și voie bună.
Micii participanți și-au pus simbolic „amprenta” la muzeu, contribuind la o experiență educativă și memorabilă, arată sursa citată.
Ultimul clopoțel la Casa Memorială ,,Romulus Cioflec” din Araci
Un alt moment special a fost al elevilor clasei a IV-a, care alături de doamna învățătoare Lorena Deneș, au organizat la muzeu serbarea de sfârșit de an, la care au fost invitați și membrii familiilor copiilor.
Alte două clase de copii, alături de doamnele învățătoare Bogyan Erzsebet, clasa a ll- a C și Simon Tunde, clasa mixtă din Araci, au vizitat muzeul și au realizat instalații având ca temă ,,Iubim Casa Memorială Romulus Cioflec’’.
Tot în aceste zile clasele a ll- a, a lll- a și a lV- a de la Școala Primară Ariușd, alături de doamnele învățătoare Stăncescu Maria și Dăndărău Marilena au vizitat de asemenea expoziția și au luat parte la activități de educație muzeală, sub coordonarea Ilenei Sas, custodele casei memoriale.
„Pe parcursul anului școlar 2025-2026 am derulat mai multe activități în cadrul parteneriatului cu Școala Gimnazială ,,Romulus Cioflec”, care are unități școlare în localitățile Araci, Vâlcele și Ariușd, oferind astfel copiilor un spațiu prietenos, potrivit pentru activități cultural-educative, în care sunt invitați să descopere o personalitate locală, pe scriitorul Romulus Cioflec, dar și să participe la diferite proiecte școlare implementate de cadrele didactice partenere deosebit de implicate, cărora le mulțumim pentru frumoasa colaborare.
Le dorim tuturor o vacanță frumoasă și sperăm să continuăm și în noul an școlar cu noi proiecte muzeu-școală, mult mai interesante și educative!”, au transmis reprezentanții MuzeulUI Național al Carpaților Răsăriteni Sfântu Gheorghe
measgeruldecovasna.ro
Sursa foto: MNCR/Facefook
