Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis marți, 5 mai, după adoptarea moțiunii de cenzură dezbătute în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului.
Potrivit anunțului oficial, moțiunea a întrunit 281 de voturi „pentru”, 4 „împotrivă” și 3 anulate, depășind pragul necesar de 233 de voturi pentru retragerea încrederii acordate Executivului. De asemenea, a fost moțiunea adoptată cu cele mai multe voturi din istoria parlamentului României. Au fost prezenți 431 de parlamentari, dintr-un total de 464, fiind exprimate 288. În urma rezultatului, Guvernul își încheie mandatul, iar procedurile constituționale pentru formarea unui nou Executiv urmează să fie declanșate.
Ședința de plen a avut loc în prezența a 402 parlamentari din totalul de 464, iar dezbaterile au fost deschise prin citirea moțiunii de cenzură intitulate „STOP „Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului”, semnată de 254 de parlamentari. Documentul a fost susținut de inițiatorii din PSD și AUR, alături de parlamentari din alte grupuri.
Dezbateri parlamentare și poziții politice înainte de vot
În cadrul ședinței, premierul Ilie Bolojan s-a adresat opoziției parlamentare, afirmând: „Dacă e adevărată moțiunea, unde ați fost până acum, nu în Guvern?”. Ulterior, liderul PSD Sorin Grindeanu a răspuns în plen: „Consider că există viață și după acest vot și tot noi trebuie să găsim o soluție să mergem mai departe. Baroni? Vreți să vorbim de banii primiți de Oradea?”.
https://ziare.com/
Sursa foto: Hepta
