Potrivit sursei citate, majoritatea probelor prelevate vineri din reţeaua stradală sunt conforme, însă în cazul unui robinet interior aparţinând unui consumator de pe strada Balvanyos, rezultatele preliminare au indicat prezenţa bacteriilor Enterococcus, E.coli şi coliforme. În acest context, săptămâna aceasta se va dezinfecta din nou porţiunea de reţea afectată.

Directorul general al Hydrokov, Kozsokar Attila, a admis că fluxul de informare a fost deficitar şi a promis măsuri imediate.

„În primul rând, doresc să îmi exprim compasiunea faţă de familiile ai căror membri s-au îmbolnăvit. Este o situaţie pe care dorim să o evităm cu orice preţ. O reţea învechită în multe zone creează numeroase dificultăţi atât pentru locuitorii oraşului, cât şi pentru noi, însă astfel de incidente nu ar trebui să se întâmple. Acest caz are două aspecte: primul este cauza contaminării, iar al doilea este modul în care trebuie să gestionăm problema. Din păcate, deocamdată nu cunoaştem cauza contaminării. Vreau să fiu sincer în legătură cu situaţia creată. Nu suntem mulţumiţi de viteza cu care laboratorul efectuează analizele! Rezultatele ar fi trebuit să ajungă mult mai rapid, pentru a putea informa populaţia în timp util. Am greşit prin faptul că nu am comunicat imediat ce a apărut suspiciunea. Acest lucru se va schimba. Chiar în această săptămână vom achiziţiona echipamente proprii de măsurare, astfel încât să putem detecta pe loc contaminarea bacteriană. De asemenea, vom modifica procedura internă, pentru a putea reacţiona mai rapid. Rugăm pe toată lumea să ne contacteze imediat, în cazul în care observă orice aspect suspect privind calitatea apei. Semnalele din partea populaţiei ne ajută să intervenim mai prompt”, menţionează directorul general al Hydrokov, Kozsokar Attila, într-un comunicat de presă.

Conducerea companiei presupune că incidentul s-ar fi produs în urma unor lucrări efectuate în data de 19 aprilie la intersecţia străzilor Turia şi Dobolyi Aladar, fiind posibil ca scăderea presiunii să fi permis infiltrarea apei dintr-o sursă neidentificată.

Coordonatorul centrului regional Târgu Secuiesc, Pap Lajos, a precizat că în săptămânile următoare va fi efectuată o analiză detaliată pentru a identifica cu certitudine cauza, având în vedere că reţelele de canalizare menajeră şi pluvială din zonele afectate (străzile Hatarer, Balvanyos şi Grădinii) sunt noi.

Compania Hydrokov reiterează recomandarea ca locuitorii din zona afectată să nu consume apa de la robinet până la confirmarea oficială a siguranţei acesteia, care va fi transmisă doar după obţinerea mai multor rezultate negative consecutive de la laborator.

 
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Sursa foto: https://www.istockphoto.com/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail