La 21 aprilie 2026, se împlinesc 100 de ani de la nașterea Elisabetei a II-a, monarhul cu cea mai îndelungată domnie din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, totodată și cel mai vârstnic din lume. Avea 96 de ani când a încetat din viață, la 8 septembrie 2022. În același an, în februarie, suverana britanică sărbătorise împlinirea a 70 de ani de la ascensiunea sa la tron. A fost primul monarh care a sărbătorit Jubileul de Platină, eveniment marcat, în luna iunie, de o serie de celebrările oficiale și festivități stradale. Regina Elisabeta a II-a a fost șeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Ea a fost și suverana altor 15 foste colonii britanice, fiind recunoscută cu acest titlu inclusiv în Canada, Australia și Noua Zeelandă.
Potrivit tradiției, oficial, ziua de naștere a suveranei britanice era marcată în cea de-a doua zi de sâmbătă a lunii iunie, printr-o impresionantă paradă militară organizată în centrul Londrei, denumită ‘Trooping the Colour’, la care participau sute de militari și mii de spectatori. Data oficială a aniversării reginei era și ziua națională a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Nașterea și copilăria viitoarei regine
Prințesa Elizabeth Alexandra Mary de Winsdor s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, fiind primul copil al prințului Albert, duce de York (viitorul rege George al VI-lea), cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea și al reginei Mary, și a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York (Regina-Mamă). A fost botezată la Palatul Buckingham, la 29 mai 1926. Lilibet, după cum era strigată de membrii familiei sale, și-a petrecut primii ani de viață în reședința londoneză din Piccadilly 145, aparținând părinților săi, și la White Lodge în Richmond Park. A copilărit în casele de la țară ale bunicilor săi paterni și materni. Atât prințesa Elisabeta, cât și sora sa mai mică, prințesa Margareta (1930-2002), au studiat acasă, sub supravegherea Reginei Mamă (1900-2002) și a guvernantei, potrivit https://www.royal.uk/. Cursurile școlare cuprindeau franceza, matematica, istoria, dar și lecții de dans, muzică și artă, echitație.
Prințesa moștenitoare și căsătoria cu prințul Philip
Moartea suveranului George al V-lea, bunicul său, la 20 ianuarie 1936, a schimbat în întregime soarta prințesei. În decembrie 1936, după abdicarea fratelui său, Eduard al VIII-lea, ducele Albert de York a fost proclamat rege, sub numele de George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, prințesa Elisabeta a devenit moștenitoare a tronului, având titlul de Alteța Sa Regală Prințesa Elisabeta.
Numită colonel, șef al Gărzii de Grenadieri, de către tatăl său, Elisabeta și-a făcut prima apariție publică în 1942, când a inspectat trupele. A început să-și însoțească părinții în vizitele oficiale pe care aceștia le efectuau în țară. Prințesa s-a alăturat, în 1945, Serviciului Teritorial Auxiliar, învățând să conducă mașina și dobândind noțiuni de mecanică. Munca sa de voluntariat a durat doar câteva luni, dar i-a arătat prințesei o lume diferită față de cea regală.
Prințesa Elisabeta s-a căsătorit cu prințul Philip Mountbatten (1921-2021), fiul prințului Andrew al Greciei și stră-strănepot al reginei Victoria, care a efectuat serviciul militar în Marina Britanică. Nunta a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, conform https://www.royal.uk/. Prințul Philip a devenit, în urma căsătoriei, duce de Edinburgh. Au avut patru copii: prințul moștenitor Charles, duce de Wales, astăzi regele Charles a III-lea (n. 14 noiembrie 1948), prințesa Anne (n. 1950), prințul Andrew (n. 1960) și prințul Edward (n. 1964).
Ascensiunea la tron și încoronarea oficială
În 1952, sănătatea precară a regelui George al VI-lea l-a obligat să abandoneze un turneu planificat în țările Commonwealth. Prințesa Elisabeta, însoțită de soțul său, prințul Philip, a preluat îndatorirea regală. La 6 februarie, în timp ce se afla într-o zonă îndepărtată a Kenyei, prințesa a primit atât vestea morții tatălui său, cât și pe cea a proclamării sale ca regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Într-un moment, la numai 25 de ani, ea încetase să mai fie prințesa Elisabeta și devenise regina Elisabeta a II-a. Turneul a fost abandonat imediat, iar tânăra regină s-a întors în Marea Britanie. Ea a fost întâmpinată, la 7 februarie, de prim-ministrul Winston Churchill și de alți oficiali la aeroport, înainte de a se întoarce la Clarence House. Steagurile fuseseră coborâte în bernă în toată țara, doar Royal Standard a rămas înălțat la catarg complet anunțând prezența reginei, fapt ce reprezenta, totodată, și continuitatea monarhiei.
Noua regină a fost proclamată oficial în cadrul Consiliului de Accedere de la Palatul St. James, ținut în ziua morții regelui George al VI-lea. La eveniment au participat membri ai Consiliului Privat împreună cu Marii Ofițeri de Stat, Lordul Primar al Londrei, Înalți Comisari și funcționari publici. La 8 februarie, la întoarcerea din Kenya, regina Elisabeta a II-a a depus jurământul cunoscut sub numele ‘Declarația de Accedere’ în care s-a angajat să mențină succesiunea protestantă stabilită. În urma jurământului Majestății Sale, proclamația publică a noului suveran a fost citită de către Garter King of Arms la Palatul St. James, în prezența Contelui Mareșal și a doi dintre sergenții de arme ai suveranului. De asemenea, o ceremonie similară a avut loc la Edinburgh, executată de către lordul Lyon King of Arms, precum și la Belfast și Cardiff.
Accederea reginei Elisabeta a II-a la tron a avut loc într-o perioadă în care familia tânără abia se întemeia: prințul Charles avea trei ani, iar prințesa Anne doar unul. Noile îndatoriri ale reginei trebuiau să prevaleze asupra vieții de familie, lungile turnee în străinătate și numeroasele alte evenimente interne ținând-o departe de familie luni de zile, notează site-ul oficial al Familiei Regale.
Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, ceremonia fiind condusă de arhiepiscopul de Canterbury, Geoffrey Fisher. Difuzată la radio, întreaga ceremonie a fost, pentru prima oară, transmisă și la televizor, în întreaga lume. Reședința principală a monarhilor britanici este Palatul Buckingham din Londra.
Regina Elisabeta a II-a – o viață dedicată pentru totdeauna serviciul public
La acel moment, Regatul Unit era un imperiu impresionant, format din dominioane și posesiuni. În anii ’50 și ’60, multe dintre acestea și-au declarat independența, Imperiul Britanic devenind ”Commonwealth of Nations”. În 1953, regina și soțul său au plecat într-un turneu care a durat șase luni, în care au vizitat 13 țări. A devenit primul monarh care a vizitat Australia și Noua Zeelandă. În 1957, a făcut o vizită de stat în SUA, în cadrul căreia s-a adresat Adunării Generale a ONU, în numele Commonwealth-ului. Totodată, a fost primul monarh care a deschis o sesiune parlamentară, respectiv pe cea a Parlamentului canadian.
De-a lungul anilor ’70 și ’80, regina Elisabeta a II-a a continuat să călătorească. În 1973, a participat la Conferința Commonwealth-ului de la Ottawa, Canada și, în 1976, a călătorit în Statele Unite ale Americii. O săptămână mai târziu, Elisabeta a II-a se afla în Montreal, Canada, unde a deschis Jocurile Olimpice de Vară. În 1979, suverana a călătorit în Kuweit, Bahrain, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Oman, vizită care a atras atenția și respectul la nivel internațional. Regina Elisabeta a II-a a întreprins, în 2011, o vizită istorică în Irlanda, fiind prima vizită a unui monarh britanic din 1911.
În 1977, a avut loc Jubileul de Argint, respectiv 25 de ani de la ascensiunea sa pe tron, în 2002 a fost aniversat Jubileul de Aur și în 2012, Jubileul de Diamant, marcând 60 de ani de domnie. A devenit, trei ani mai târziu, la 9 septembrie 2015, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, depășind-o pe cea a reginei Victoria (1837-1901), notează https://www.royal.uk/. La 6 februarie 2017, regina Elisabeta a II-a a devenit primul monarh britanic care a sărbătorit Jubileul de Safir – un eveniment ce a marcat împlinirea a 65 de ani de când a urcat pe tronul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – iar în 2022, a sărbătorit Jubileul de Platină.
În cele șapte decenii de domnie, Elisabeta a II-a a fost martoră a unor mari evenimente, de la greutățile postbelice, la probleme familiale, precum despărțirea prinților de Wales și incendiul devastator care a cuprins Castelul Windsor în 1992 – declarat ‘annus horribilis’, moartea prințesei Diana în 1997, probleme de ordin politic (Brexit) și până la provocările aduse de vremurile actuale, precum pandemia de COVID-19, notează experții în istoria casei regale britanice. Suverana a păstrat o direcție constantă în timpuri zbuciumate, dublată de un stil rezervat, care i-a adus însă o serie de critici, în special, după moartea prințesei Diana în 1997. În fiecare an, de Crăciun, suverana se adresa cetățenilor britanici, cu ocazia unei alocuțiuni televizate, dat mereu și-a păstrat părerile pentru ea însăși și nu a acordat niciodată un interviu. În fiecare săptămână, îl primea în audiență pe șeful Guvernului, păstrând o neutralitate politică strictă. Elisabeta a II-a a avut în subordinea ei 14 prim-miniștri, de la Winston Churchill și până la Boris Johnson.
‘Este cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii, mai lungă decât cea a reginei Victoria. Iar ea a fost martora unor schimbări uriașe în timpul domniei sale, de la sfârșitul Imperiului britanic și până la intrarea și ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Așa cum se întâmplă, perioada sa de domnie a avut suișuri și coborâșuri’, a declarat, cu acel prilej, Robert Hazell, expert constituțional la University College London (UCL).
Monarh activ și susținător al îndatoririlor regale, de la cele oficiale statale la cele filantropice, regina Elisabeta a II-a a adus în centrul atenției, prin acțiunile sale, afirmarea identității naționale și unitatea, continuitatea, dar și stabilitatea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Regina a fost comandantul suprem al forțelor armate și guvernatorul suprem al Bisericii Angliei, a desemnat premierul, a desemnat miniștri, arhiepiscopi și episcopi. Regina a fost sursa onorurilor, conferind medalii și ordine. A avut sub patronajul său peste 600 organizații caritabile sau cu scop educativ și social, 400 dintre acestea fiind înființate în 1952.
Începând din 2016, regina și-a limitat programul de vizite peste hotare, dar a continuat să primească la Palatul Buckingham înalți oaspeți din străinătate. Totodată, și-a redus implicarea în activitățile organizațiilor și instituțiilor de caritate, academice și sportive și a transferat numeroase îndatoriri regale și patronaje prințului Charles, moștenitorul tronului, fiului acestuia, William, și altor oficiali regali. Ea a continuat să îndeplinească îndatoriri regale simbolice, precum deschiderea sesiunii Parlamentului britanic.
Pierderea prințului consort Philip, problemele de sănătate, ultimele apariții publice
În 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, regina Elisabeta a II-a și prințul Philip au părăsit Palatul Buckingham și s-au mutat la Castelul Windsor, reședința regală situată la vest de Londra. O serie de angajamente publice ale reginei au fost anulate. Prima apariție publică a reginei, în 2021, a avut loc la 31 martie, la un eveniment ce a marcat centenarul Royal Australian Air Force și care a fost organizat la CWGC Air Forces Memorial din Surrey, un monument situat la mică distanță de Castelul Windsor.
Soțul său, prințul consort Philip, pe fondul mai multor probleme de sănătate, a încetat din viață pe 9 aprilie 2021, la vârsta de 99 de ani. Regina a decretat opt zile de doliu național. Funeraliile au avut loc la 17 aprilie, ducele de Edinburgh fiind înmormântat la Capela St. George de la Castelul Windsor. Prințul Philip s-a retras din viața publică la 2 august 2017, după un parcurs de 65 de ani, în cursul căruia a onorat în total 22.219 angajamente individuale, a efectuat 637 de vizite oficiale în străinătate și a rostit aproape 5.500 de discursuri. La 20 noiembrie 2017, regina Elisabeta a II-a și prințul Philip au devenit primul cuplu din istoria monarhiei britanice care și-a celebrat nunta de platină, eveniment care a fost marcat de clopotele catedralei Westminster.
În octombrie 2021, regina Elisabeta a II-a a petrecut o noapte într-un spital din Londra, cauza nefiind dezvăluită. La recomandarea medicilor de a se odihni, suverana și-a limitat activitățile oficiale în principal la reuniuni în format online. Într-un mesaj prilejuit de Ziua Commonwealth, din 14 martie 2022, Elisabeta a II-a sublinia faptul că viața ei va rămâne pentru totdeauna dedicată serviciului public.
Deși problemele de sănătate și de mobilitate ale reginei au generat îngrijorări legate de retragerea ei din viața publică, suverana a avut mai multe apariții surpriză cu prilejul marcării celor 70 de ani de domnie: a inaugurat o linie de metrou care îi poartă numele, a asistat la un spectacol ecvestru și s-a plimbat pe aleile celei mai mari expoziții florale și horticole din lume – Chelsea Flower Show – pe care de altfel a vizitat-o de peste 50 de ori, într-o mașinuță de golf condusă de un șofer.
În 8 septembrie 2022, medicii s-au declarat îngrijorați de starea de sănătate a suveranei, membrii familiei regale grăbindu-se să ajungă la castelul Balmoral. Decesul suveranei a fost anunțat în seara aceleiași zile. A urmat o perioadă de doliu național până în ziua înmormântării, care a avut loc în 19 septembrie, cu tot fastul și solemnitatea rezervate doar unui șef de stat la catedrala Westminster din centrul Londrei.
AGERPRES
