În actualele împrejurări geopolitice nefaste, observăm cu îngrijorare că nu doar România urmează o direcție greșită, ci întreaga omenire.
Unii lideri peste măsură de ambițioși și avizi de putere, erijați în „jandarmii” lumii, și-au propus să schimbe lucrurile în favoarea lor, fără a ține seama de „legile nescrise ale omeniei” și de convențiile internaționale. Doritori să-și extindă teritoriile și influenața asupra altor popoare, au decis „cu de la sine putere” și sub diverse ptetexte, să pornească așa-zisele „războaie de pedepsire”. Și astăzi suntem cu toții martori la faptelor lor mărețe, care duc la crearea haosului pe pământ. După mai bine de patru ani de inimaginabilele distrugeri de bunuri materiale, culturale și spirituale, și nenumărate pierderi de vieți omenești, în războiul ruso-ucrainean încă „se bate pasul pe loc” în privința negocierilor de pace, căci nu vor să cedeze nici agresorul, nici victima. Și cine să oprească agresorul? Forul suprem mondial (ONU)? Imposibil, căci Organizația Națiunilor Unite nu are mijloacele necesare în acest scop, rezumânzu-se doar la cel de „negociator”. Această instituție internațională nu dispune de o armată adevărată și, la crearea ei, în 1948, nici nu și-a propus acest scop. Și atunci este aproape firesc ca unii dintre cei mai puternici lideri ai lumii să-și folosească puterea militară, sub pretextul că fac ordine în lume, să pedepsească alte popoare în războaie provocate tot de ei. Și așa răul s-a extins din Europa, amenințată de Rusia, în Orientul Mijlociu, unde deja situația s-a complicat atât de mult în războiul dintre SUA și Israel contra Iran, încât efectele devastatoare ale acestuia au provocat reacții în lanț simțite în întraga lume.
Oamenii suferă, popoarele suferă, dar cei porniți spre rău nu se opresc. Liderii Iranului, în disperarea lor, nu s-au limitat doar la bombardarea țărilor arabe din jur, ci amenință să trimită rachetele, în semn de răzbunare, și asupra capitalelor europene considerate ostile, și dacă s-ar întâmpla acest lucru, întreaga situație ar putea scăpa de sub control, iar omenirea și-ar putea găsi sfârșitul într-un război mondial apocaliptic. Un gând ne duce la un scriitor renumit din evul mediu, Beda Venerabilis (673-735 d. Hr.) care, referindu-se la edificiul simbol al Romei, Coloseum, scria: „Quando cadet Colosseum, cadet et Roma; Quando cadet Roma, cadet et mundus”. Deci o eventuală distrugere a Romei ar însemna distrugerea lumii. Și în ritmul acesta, dacă situația geopolitică nu se schimbă și confruntările militare continuă cu aceeași înverșunare, totul e posibil.
Și atunci stai și te întrebi: Cui folosesc războaiele? Ce-i îndeamnă pe oameni la autodistrugere? Războaiele nu au ca rezultat doar distrugeri materiale și spirituale, ci și transformarea omului în animal de pradă, lipsit de conștiință și compasiune și având numai un singur gând: „Ucide!” Și Dumnezeu vede și tace, căci i-a dat omului un dar: liberul arbritu, iar omul lacom de putere continuă să folosească greșit acest dar divin, însă în cele din urmă greșelile se plătesc.
Dacă toate miliardele de dolari cheltuite în cele două războaie ar fi fost investite în îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor pe pământ, în cercetare, în educație și sănătate, astăzi lumea ar arăta cu totul altfel. De aici se vede că o parte a omenirii, alcătuită din cei „bogați și puternici”, este lipsită de înțelepciune și se lasă condusă de sete de putere, egoism și trufie, dar acțiunile lor nu duc decât la distrugere și suferință.
Dacă am lua doar un singur exemplu: Strâmtoarea Ormuz. Cu ce drept cineva a pus stăpânire pe ea, când Dumnezeu a lăsat pământul, apele și celelalte bunuri tuturor oamenilor, nu doar unora care s-au făcut stăpâni cu de la sine putere?!
Concluzia este că războaiele sunt inutile, căci nu duc la nimic bun, ele nu construiesc raiul pe pământ, ci iadul, ele aduc moarte și suferință, inclusiv celor care le provoacă.
Mihai Trifoi
