În ziua de sâmbătă, 13 octombrie 2012,  Asociaţia „Club Sportiv CIPRIAN” Sfântu Gheorghe în parteneriat cu  Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Covasna şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, are bucuria de a vă invita la Concursul de Înot ,,CUPA SPRINT” Sfântu Gheorghe 2012 – ediția a II-a, destinat tuturor categoriilor de vârstă şi performanţă sportivă.

Concursul, care va avea loc la Bazinul Municipal Sfântu Gheorghe, începând cu ora 13ºº, se doreşte a deveni o prezentă constantă în calendarul competiţional sportiv al clubului şi al municipiului nostru.

Participanţii se vor putea  bucura de prezenţa  invitaţilor de onoare din lumea nataţiei,  Camelia Potec, campioană olimpică la proba de 200 de metri liber în 2004  la Jocurile Olimpice de la Atena şi Dragoş Coman, locul III la Campionatul Mondial din 2003 desfăşurat la Barcelona, care au confirmat  participarea la acest eveniment.

Competiţia reuneşte zece cluburi de înot din ţară, mai precis din oraşele Braşov, Constanţa, Galaţi, Târgu Mureş, Bistriţa, Odorheiul Secuiesc. La diferitele probe de concurs se vor întrece un număr de 262 copii şi adolescenţi, care vor primi diplome, medalii şi cupe conform regulamentului de concurs.

Evenimentul este organizat cu sprijinul sponsorilor: BIBORŢENI, Dr. OFFICE, ANGELO EXPRES, GT BROKER, KOMENCO, BON SWEET BON,TYR ROMÂNIA, REDIS, GANESA, KORZO, TROPHY&MEDALS.

Intrarea este liberă.

Mai multe  detalii privind desfăşurarea competiţiei le puteţi citi accesând site-ul nostru http://clubsportivciprian.wordpress.com/.

PREŞEDINTE CLUB SPORTIV CIPRIAN

Ciprian  GROSU

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail