Terenul de sub Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Sfântu Gheorghe a fost scos la licitaţie de către statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), iar conducerea Consiliul Judeţean (CJ) Covasna şi-a anunţat, joi, intenţia de a-l cumpăra.
Tamas Sandor a menţionat că autorităţile locale ar dori să preia şi clădirea, cu scopul de a o reabilita şi a o reintroduce în circuitul public.
„Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe arată dezastruos de zeci de ani. Statul român, prin ANAF, a scos la licitaţie terenul de sub clădire, deocamdată doar terenul (…) Desigur, avem intenţia, ca pe parcurs, să ajungem proprietari şi să reconstruim acest spaţiu cultural, care de zeci de ani de zile arată cum arată”, a declarat Tamas Sandor, în plenul şedinţei Consiliului Judeţean.
Potrivit raportului de specialitate, preţul de pornire a licitaţiei este de 6.991.993,47 lei (cu TVA), iar pentru participare este necesară depunerea unei garanţii de cel puţin 10% din această sumă. Consilierii judeţeni, reuniţi joi în şedinţă ordinară, şi-au dat acordul de participare la licitaţie.
„În cazul în care se va finaliza cumpărarea în favoarea judeţului Covasna, terenul mai sus menţionat va face parte din domeniul public al judeţului Covasna şi va avea destinaţia de teren pentru sedii de instituţii publice, urmând ca clădirea de pe terenul în cauză, (…) cunoscută sub denumirea de ‘Casa de Cultură a Sindicatelor’, aflată în proprietatea Consiliului Judeţean al Sindicatelor să fie cumpărată ori expropriată în baza art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, ca lucrare de interes public judeţean de reconversie funcţională pentru construcţii culturale. Prioritatea autorităţii administraţiei publice judeţene este sprijinirea activităţilor culturale, educaţionale şi de tineret şi asigurarea cadrului necesar desfăşurării acestora, dezideratele amintite înscriindu-se şi în strategia de dezvoltare judeţeană. Facilitarea activităţilor cultural-educative şi de tineret, ale unor instituţii publice de interes judeţean, şi anume ale Bibliotecii Judeţene ‘Bod Peter’, precum şi ale Teatrului Coregrafic şi Dans Folcloric ‘Trei Scaune-Haromszek’, este importantă pentru dezvoltarea comunităţii”, se arată în raportul de specialitate.
Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe, construită în urmă cu peste cinci decenii, şi-a încetat activitatea de aproape 15 ani, după ce Primăria i-a blocat conturile pentru neplata impozitelor la bugetul local şi a pus sechestru pe imobil şi pe terenul aferent.
Clădirea, rămasă nefolosită, s-a degradat considerabil, mai ales după un incendiu izbucnit în 2023 în sala mare de spectacole, care a distrus aproape 1.500 de metri pătraţi, adică o treime din suprafaţa acesteia.
Primăria Sfântu Gheorghe a făcut de-a lungul timpului numeroase demersuri pentru preluarea imobilului şi repunerea lui în circuitul public, însă acestea nu au avut succesul scontat, în condiţiile în care Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România a revendicat în instanţă dreptul de proprietate asupra imobilului.
