Astăzi, 1 octombrie, în întreaga lume se sărbătoreşte, de 21 de ani, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. În anul 1998 România a inclus şi ea evenimentul, fără prea mare tragere de inimă, în calendarul tot mai lung şi mai diversificat al manifestărilor omagiale. Cu atâtea milioane de pensionari, mai numeroşi ca populaţia activă, şi un nivel de trai tot mai scăzut, guvernanţilor nu prea le mai arde să evoce, măcar şi formal, semnificaţia zilei de azi.
Pentru a afla cum trăiesc şi gândesc unii dintre vârstinicii judeţului nostru, am întreprins o mică „anchetă” în preajma datei de 1 octombrie, solicitând aleatoriu mai multe opinii din rândul celor mai diverse categorii sociale. Investigaţia jurnalistică nu putea fi exhaustivă, ci s-a vrut o trecere în revistă a gândurilor unor semeni obişnuiţi, pe care îi întâlnim în orice zi pe stradă, în magazine, în parcuri, oameni aflaţi la vârsta senectuţii.
Felicitări şi multă sănătate!
„Din zorii vieţii, din fragedă pruncie, amintirile ne leagă de imaginea bunicilor. Cu părul nins, cu zâmbet blajin şi cu mare, mare iubire pentru noi toţi. Dar iată, vine şi vremea când noi devenim «bunici». Spunând aceasta am intrat în lumea celor de vârsta a treia, a celor care după o viaţă – cu bune şi rele – au ajuns să-şi depene amintirile pe bancă, în parc sau în faţa casei.
Desigur, cuvântul “bancă” s-a vrut a fi o figură de stil. Pentru că personal, şi nu numai eu, consider că locul celui de vârsta a treia nu este doar pe o bancă, ci presupune implicarea activă în viaţa comunităţii. Iar prin efectuarea diferitelor activităţi se păstrează o bună condiţie fizică şi psihică. Ocazii sunt destule. Important este să vrei, să te adaptezi la condiţiile concrete şi să finalizezi iniţiativa.
După cum se ştie, la nivelul întregii ţări (existând corespondent pe plan local) funcţionează Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstice (a se vedea Legea 363/2003) într-o componenţă care să asigure reprezentarea tuturor categoriilor de oameni în etate. Asociaţia are menirea să identifice problemele membrilor săi, să acţioneze pentru sprijinirea celor aflaţi în dificultate, prin acţiuni directe, consultanţă, înaintarea de propuneri către organele competente spre a rezolva problema sau de a legifera.
Acum, de Ziua semenilor cu tâmplele cărunte, le urez vârstinicilor multă sănătate, împliniri şi bucurii, alături de cei dragi.
Fie ca zilele tuturor să se asemene cu aceste minunate zile senine de toamnă…..târzie”, ne-a transmis col. (r) ing. Nicolae Ivan, preşedinte ANCMRR din MAI şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Covasna.
Triste exemple vii
„La tot pasul vedem în jurul nostru bătrâni amărâţi, săraci, bolnavi, apatici, unii având în familie asemenea triste exemple vii, oameni cândva falnici, respactabili, deveniţi acum în mod implacabil nişte… „jucării stricate”. Din păcate, mulţi concetăţeni cu părul alb se luptă cu mizeria, depresia, generate de veniturile lor modeste, de continua scădere a puterii de cumpărare, ce duc implacabil la degradarea vieţii. Unii mănâncă ce apucă şi se îmbracă de la second hand. Asta dacă se mai învrednicesc să-şi ia vreun pantof ori vreo haină groasă. Sunt însinguraţi şi privesc cu nesiguranţă ziua de mâine. Nimeni nu le mai deschide uşa, nu le mai dă „bună ziua”.
Nu puţini dintre vârstnicii României, mai cu seamă în mediul rural, au ajuns să fie dependenţi de nişte precare ajutoare sociale, de sprijinul copiilor şi nepoţilor. Alţii agonizează prin azile, vai şi amar.
Sigur, nu toţi pensionarii o duc rău din punct de vedere material. Trebuie privită situaţia lor în ansamblu, cumpănind ce e bine şi ce mai trebuie făcut pentru a ajunge la nivelul de trai decent al seniorilor din Occident. Oho, mai e cale lungă până să ajungem acolo”, opinează omul de cultură Laurenţiu Nicolau, din Voineşti.
„Vreau să las ceva în urma mea”
„După atâţia ani în care am bătut lumea în lung şi în lat, ca şofer profesionist, povara anilor atârnă tot mai greu pe umerii mei, chiar dacă sufletul îmi este încă tânăr, declară Viorel Gheorghe Luca, din Dobârlău, întemeietorul originalului „Muzeu Etnografic Maria” din localitate. Am tras din greu la viaţa mea, însă am şi văzut multe lucruri interesante, mai ales în ţările musulmane, ca Irak, Libia, Iordania, în drumurile prin deşert pe unde a trebuit să efectuez curse. Am întâlnit alt fel de oameni, alte obiceiuri pe acolo. Cel mai tare m-a impresionat că toţi ţin la tradiţii, la obârşia lor. Aşa mi-a venit ideea muzeului meu particular.
De aceea, atunci când am ieşit la pensie mi-am zis că trebuie să las ceva concret în urma mea. Şi am început să adun obiecte vechi, piese utilitare din gospodăria sătenilor, mobilier, haine, podoabe, orice lucru care mi s-a părut interesant, care să vorbească despre obiceiurile şi viaţa înaintaşilor noştri. S-au adunat mii şi mii de exponate şi continui să strâng.
Din păcate, înaintând în vârstă apar probleme cu sănătatea, de aceea aş da oricât să pot recâştiga anii frumnoşi ai tinereţii. Ca orice bătrân, nu-i aşa? Voi lasa Muzeul nepoatei mele, Maria, menţionând cu limbă de moarte ca nici un obiect să nu fie înstrăinat. Doar aşa truda mea va avea un rost”.
Gânduri amestecate
“Ziua aceasta este pentru mulţi dintre noi, cei cu ghiocei la tâmple, pe de-o parte una tristă, fiindcă ne aminteşte că a mai trecut un an din viaţă. Dar pe de altă parte, ne bucură că cineva se gândeşte din când în când şi la oamenii în etate, la seniorii societăţii, afirmă d-na Cristina Focşăneanu, geolog pensionar din Braşov, aflată la tratament în staţiunea Covasna. Vin de ani de zile să-mi reîncarc bateriile în plăcuta şi pitoreasca staţiune din Arcul Intracarpatic, care a dat şi numele judeţului, reamintindu-mi cu nostalgie zonele pe unde am cutreierat în prospecţiuni pe când eram în activitate.
Regăsesc localitatea schimbată în bine, de la an de an, ceea ce nu poate decât să îi bucure pe numeroşii pensionari ce vin să-şi vadă de sănătate.
Revenind la semnificaţia datei de 1 octombrie, consider că nu ar trebui să fie doar un simplu gest de omagiere venit din partea guvernanţilor, ci şi un prilej de reflecţie asupra condiţiei actuale a acestei categorii defavorizate a populaţiei României. Este o ocazie perfectă de a nu politiza, ci de a readuce la cunoştinţa opiniei publice problemele reale ale persoanelor de vârstă a treia, care nu trebuie să se simtă excluse social. Văd mulţi semeni ce abia îşi duc zilele, sunt măcinaţi de boli, singuri pe lume, deveniţi nişte paria ai societăţii. Preocupările celor care ne conduc, a politicienior ar trebui să se îndrepte spre găsirea unor soluţii viabile de protecţie a vârstnicilor. Până nu este prea târziu. În rest, să auzim numai de bine”…
La ţară e şi mai greu
“Eu nu mă pricep la vorbe mari, ne-a declarat Alexe Drăgan, din Belin Vale. Ştiu doar că oamenii o duc greu, au mari probleme cu banii, cu cele necesare traiului de zi cu zi. Iar la ţară este şi mai dificil.
Noi locuim în comunitatea de rromi din satul Belin Vale, şi eu ca unul de-a lor – mai ales că am fost consilier mulţi ani de zile – cunosc foarte bine problemele consătenilor mei. Mulţi au plecat să muncească în străinătate, departe de casă şi de familie, pentru a putea să-i sprijine. Ceilalţi se descurcă după puteri, cum pot.
Şi tinerii o duc rău, dar ce să mai vorbim de bătrâni? Vai şi amar de capul lor. Dacă nu au pe cineva care să-i ajute, sunt pierduţi. Noroc că rromii au familii numeroase şi se ajută între ei.
…Nu ştiu ce zi importantă este astăzi, dacă-i vreo sărbătoare?, însă cred că statul, oamenii politici, autorităţile trebuie să facă mult mai mult pentru concetăţenii lor!”
„Dor de Covasna”
„Covasna!/ Ce dor ţi se face de ea/ Când stai departe câteva luni! O! Cum vreau să ajung iar pe poteca cu dale,/ Ce şerpuieşte la poalele pădurii!/ Să intru în şirul acela de oameni,/ Care urcă panta lină, unul după altul,/ Ţinându-şi în palmă, cu grijă, inimile!/ Firave inimi, însetate de sănătate.
Fiecare are grijă să nu-l atingă pe cel din faţă,/ Căci inima ar putea aluneca în cascada din vale.
Merg atent/ Şi inimile sclipesc ciudat/ Şi trezesc în noi trăiri nemaiîncercate./ Şi plini de mirare, vorbim în şoaptă,/ În toate limbile şi deşi nu le ştim,/ Acum, aici, le înţelegem/ Şi pulsăm cu aceste inimi aproape şi la fel,/ Dornici să facem din ele o singură inimă mare şi bună/ Care să bată până la sfârşitul vieţii,/ În ritmul pământului, brazilor, cerului de aici.
Mari şi bune, aproape şi la fel!”
V-am prezentat poezia “Dor de Covasna”, de Anthonia Amatti, din Covasna, membru al scriitorilor din România, un cadou inedit al domniei sale pentru toţi sărbătoriţii de vârsta a treia.
Perspective îngrijorătoare
Fără a trage o concluzie, se cere spus că persoanele de vâsta a treia din ţara noastră constituie o categorie socială dintre cele mai defavorizate, marginalizate, adesea cu acces redus la servicii medicale de calitate sau la activităţi sociale şi de grup. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care în România există peste trei milioane de persoane cu vârsta peste 65 de ani, iar până în 2050 se anticipează că 50 la sută din populaţia României va fi compusă din persoane în etate. O perspectivă ce trebuie privită cu realism şi pragmatism.
Iată, stimaţi cititori, v-am prezentat astăzi, de 1 octombrie – Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice – un eşantion de păreri, puncte de vedere, gânduri ale câtorva reprezentanţi ai seniorilor societăţii, consemnate de cineva aidoma lor, care le înţelege şi le împărtăşeşte întrutotul opiniile.
Horia C. Deliu