Structuri din cadrul Forțelor Terestre vor desfășura exerciții tactice cu trupe și tehnică blindată, în Poligonul de instrucție „PĂIȘ“ din municipiul Sfântu Gheorghe, în perioada 15-20 iunie a.c..  

Obiectivul acestor exerciții este antrenarea militarilor și validarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor în executarea acțiunilor militare interarme în teren muntos – împădurit”, a transmis slt. Teodora Munteanu, Ofițerul cu Relații Publice al Batalionului 22 Vânători de Munte „CIREȘOAIA” din Sfântu Gheorghe. 

Potrivit acesteia, „în perioada 16 – 17 iunie, în proximitatea municipiului vor survola aeronave aparținând Forțelor Aeriene, iar parte din forțele participante la exerciții vor fi desantate.

Pe timpul desfășurării activităților militarii vor folosi muniție de exercițiu.

În această perioadă, forțele și mijloacele tehnice planificate să participe la executarea antrenamentelor vor tranzita județele: Covasna, Brașov și Harghita”.

În ultimii doi ani au avut loc mai multe exerciţii de instrucţie în judeţul Covasna, la care au participat atât trupe terestre şi aeriene din cadrul unor structuri militare ale Ministerului Apărării Naţionale, cât şi militari din trupele NATO dislocate în România.

M.D.C.

 

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail