Centrul de informare Europe Direct, împreună cu Cercul de Alergare Gall Lajos Sfântu Gheorghe, va organiza cea a de a III-a ediţie a concursului de alergare pe şosea „Alergarea Şugaş”.
Csutak Tamas, reprezentantul Cercului de Alergare Gall Lajos, a declarat că acest concurs este organizat pentru toţi iubitorii alergării, ai mişcării în aer liber din judeţ, cu sprijinul Consiliului Judeţean Covasna, al Primăriei Sfântu Gheorghe, Inspectoratului de Poliţie al judeţului Covasna şi al Poliţiei Comunitare Sfântu Gheorghe.
Concursul va avea loc pe data de 22 septembrie, pe distanţa de 9 km, cu startul din Piaţa Kalvin (către Şugaş Băi) şi sosirea în staţiunea Şugaş Băi, la Teleschi. Cei care doresc să ia parte la acest concurs trebuie să ştie că nu se percepe taxă de participare. Înscrierile se fac la punctul de pornire, de la ora 9.30, startul fiind dat la ora 10.00. La sosire toţi participanţii vor primi medalii, iar primii trei clasaţi- cupe.
Organizatorii au declarat că ei asigură transportul echipamentului dar şi al rudelor şi al prietenilor alergătoriilor până la Şugaş Băi, şi înapoi. Pe traseul de concurs, participanţii pot fi însoţiţi pe biciclete. (A.A.C.)