Dragobetele reprezintă echivalentul românesc al occidentalei „Valentine’s Day” – „Zi a iubirii” – serbată pe 14 februarie. De data aceasta avem de-a face cu o legendă autohtonă privitoare la un faimos personaj, ce întruchipează ocrotitorul sentimentelor sincere de iubire.
Ca atare, pe 24 februarie se cinsteşte în popor Sărbătoarea laică a Iubirii la români, zi în care se „logodesc” păsările, prevestind venirea mult-aşteptatei primăveri.
Personajul numit Dragobete poate sta foarte bine în galeria unor plăsmuiri literare mult mai vestite ce simbolizează iubirea, precum Cupidon sau Eros, reprezentând o entitate magică românească prezentă în majoritatea poveştilor de dragoste.
Legendele îl descriu ca pe un flăcău chipeş, năvalnic, care sucea minţile fetelor. Acest erou sentimental se zice că şi-ar avea sorgintea în vechile basme ale dacilor, Dragobetele fiind un peţitor, dar şi un naş al tinerilor ce se iubeau. De asemenea, el figura ca protector al necuvântătoarelor, în special, al înaripatelor cerului. Înaintaşii noştri au transfigurat în felurite moduri mitul, conferindu-i puteri magice acestui protector al dragostei. Flăcăii şi fetele credeau că dacă își dădeau întâlnire pe 24 februarie, vor avea parte de iubire tot anul.
Ne bucurăm că de la an la an neoşul personaj este tot mai prezent în conştiinţa populară, mai cu seamă datorită mass media, care a prezentat asiduu în ultimii ani sorgintea obiceiului, felurite informaţii şi reportaje legate de tradiţia românească. Dragobetele era binecunoscut de către bunicii şi străbunicii noştri de la ţară, figurând ca un vestitor al celui mai frumos anotimp.
De fapt, la finele acestei săptămâni, de Mărţişor, soseşte primăvara calendaristică, fiindcă cea astronomică vine abia într-o joi, pe 20 martie, de Echinocţiu.
Potrivit interpretării unor lingvişti, originea numelui de Dragobete ar proveni din slava veche, unde „Dragu biti” înseamnă „A-i fi drag cuiva”. Un specialist în folclor, prof. Ioan Paler, ne-a semnalat şi alte denumiri pentru aceasta originală sărbătoare populară, precum „Sântion de Primăvară”, „Drăgostitele” ori „Cap de Primăvară”.
S-au găsit în zona Arcului Intracarpatic referiri folclorice la vestita Baba Dochia, în unele povestiri făcându-se precizarea că „Logodnicul păsărilor”, falnicul flăcău cu însuşiri miraculoase i-ar fi fost chiar…fiu !?
Odinioară satele româneşti răsunau de veselia tinerilor care credeau zicala cum că „Dragobetele sărută fetele”. Sunt multe eresuri cu referire la datinile acestui popor, despre care am scris de-a lungul anilor. Au existat felurite superstiţii legate de ziua de Dragobete, una referindu-se la faptul că gospodarii care respectau rânduiala străbună, aveau un an cu recolte înbelșugate.
Îmbrăcaţi în straie populare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute ghiocei prin păduri şi lunci. Sărutul tinerilor în această zi specială semnifica un fel de „logodnă” a celor doi numai pentru …24 de ore, unii pecetluindu-şi mai târziu legătura de suflet în faţa altarului. Comunitatea satului avea astfel prilejul de a afla mai devreme ce nunţi se pregăteau pentru vară şi toamnă.
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, 24 „Făurar” fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă în mod special de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului, cărora le puneau hrană în locuri speciale.
Tradiția impune ca în 24 februarie să nu se sacrifice animale, pentru că astfel se strică rostul împerecherilor. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de omăt, numit „Zăpada zânelor”, iar apa topită era folosită pentru diferite descântece de dragoste.
Praznicul Aflării Capului Sf. Ioan Botezătorul
Tot pentru ziua de 24 februarie există şi o semnificaţie religioasă, pe care Biserica o prăznuieşte aşa cum se cuvine: miracolul Aflării Capului Sf. Ioan Botezătorul.
De fapt, există trei întâmplări excepţionale legate de Tăierea, Găsirea şi Regăsirea Capului Sf. Ioan, situaţii miraculoase ce s-au întins pe o mare perioadă de timp, fiind relatate pe larg în scrierile bisericeşti.
În Calendarul religios ortodox sunt rânduite două dăţi fixe pentru a fi prăznuite minunatele întâmplări ale recuperării Capului Sfântului, ce fusese depus vreme de sute de ani în diferite locuri tainice spre a nu fi profanat, ascunzători despre care doar puţini iniţiaţi aveau cunoştinţă. Prima pomenire se săvârşeşte în fiecare an pe 24 februarie, când se cinstesc Întâia şi a Doua Aflare a Capului Sfâtului Ioan Botezatorul, iar cea de-a Treia Aflare, în data de 25 mai.
…La final adresăm felicitări atât credincioşilor ce sărbătoresc evenimentul Aflării Capului Sf. Ioan Botezătorul, cât şi tuturor îndrăgostiţilor ce respectă tradiţia românească de Dragobete!
Horia C. Deliu
