Catinca AGACHE este scriitor, cercetător, profesor și om de cultură, doctor în filologie, cercetător, membru al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România, personalitate apreciată în întreaga țară, în comunitățile istorice românești de peste hotare și din diaspora.
Calitățile sale de „Om deplin”, „Om al Cetății”, „Om profund religios”, „neobosit activist al cărții” i-au permis să desfășoare o bogată activitate culturală, în județul Iași, în localități din întreaga țară și din comunitățile istorice românești de peste hotare și din diaspora.
Între cele 20 de volume de autor, o lucare de referință o reprezintă teza de doctorat cu tema „Literatură română în țările vecine: 1945-2000” – unică în literatura română, lucrare care o aduce în atenția criticii literare, după publicarea ei, în 2006 la Princeps Edit din Iași, cu o prefață semnată de acad. Constantin Ciopraga și aprecieri critice de prof. univ. dr. Dan Mănucă, acad. Mihai Cimpoi, prof. univ. dr. Liviu Leonte, cercet. şt. gr.I, dr. Remus Zăstroiu.
De peste un deceniu, doamna dr. Catinca Agache locuiește în zona Arcului Intracarpatic – în orașele Covasna, Brașov și …Köln. Ieșeanca Catinca Agache, formată în mediul academic al „capitalei culturale a României-Iași” s-a integrat cu ușurință în mediu multietnic și pluriconfesional specific județelor Covasna și Harghita.
La acest moment aniversar, mesajul nostru de prețuire și recunoștință cuprinde o sinteză a valoroasei implicări a doamnei Catinca Agache în realizarea obiectivelor care își propun să asigure dăinuirea românească, în cele două județe menționate, singurele din țară, în care românii sunt numeric minoritari.
Așa cum arăta prof. Maria Stoica, pentru românii din Arcul Intracarpatic, întâlnirea cu doamna Catinca Agache şi cu domnul Ioan Ciurea Weidner a fost cu adevărat providenţială. Cei doi distinși intelectuali întregesc în chip fericit comunitatea românească din Carpaţii de Curbură, arătând că iubirea de Ţară şi Neam face zid trainic în faţa vitregiilor sorții, luptând împotriva nedreptăţilor şi strâmbătăţilor la care sunt supuse istoria şi cultura românilor trăitori în acest areal geografic, din inima țării….Este minunat să te afli în preajma unor intelectuali rafinați, români adevărați, a căror valoare este întărită prin fapte și consfințită prin cărțile pe care ni le-au dăruit!”
La rândul său, doamna Catinca Agache, referindu-se la specificul etno-cultural din arealul sud- transilvan și la românii din această binecuvâtată zonă, a declarat: „Îmi exprim bucuria că mă aflu alături de dvs., că am descoperit aici o viață culturală românească. Mărturisesc că, din Iași fiind, am fost invitată la foarte multe proiecte culturale, în țară și în străinătate, însă ceea ce am descoperit la Sfântu Gheorghe, acum doi ani, și aici la Tg. Secuiesc, astăzi, mă copleșește de-a dreptul…. de fapt, ceea ce faceți dvs. aici e o misie istorică și nu o profesie obișnuită, e istorie”. (Maria Graur, Ana Alina Costache-https://mesageruldecovasna.ro/prima-editie-a-zilelor-culturale-romanesti-la-targu-secuiesc-un-vis-care-a-stat-pe-buza-sufletului-fiecaruia-implinit/)
Colaborarea fructuoasă cu instituțiile și asociațiile culturale din Arcul Intracarpatic, participarea la manifestările organizate de către acestea, au oferit posibilitatea prietenilor covăsneni să identifice calitățile distinsei lor colaboratoare, precum: o doamnă frumoasă, cu statură impunătoare, extrem de fină şi elegantă, de o distincţie remarcabilă, un om profund religios; frumuseţea şi eleganţa sunt trăsături care înnobilează nu doar chipul, ci şi caracterul; este o luptătoare ferventă pentru cauza românească; imensa disponibilitate la solicitările venite din partea comunităţilor româneşti; exercitarea unei profesii cu pasiune nedisimulată și impuls interior de cercetător autentic, energia uriaşă pe care o pune în acţiune; altruismul şi generozitatea sunt notele definitorii ale unui spirit cu adevărat aristocratic.
Dincolo de toate calităţile intelectualului, cercetătorului ştiinţific, eruditului locutor/ interlocutor, patriot înflăcărat, spirit profund religios, romancier talentat, ambasador al culturii române, apărător al oricărei cauze bune și drepte, Doamna Catinca Agache rămâne un om de omenie, modest, generos, gata să dea o mână de ajutor atunci când este nevoie.
Integrându-se plenar în viața cultural-științifică din județele Covasna și Harghita, omul de cultură Catinca Agache a participat activ la sesiuni ştiinţifice, colocvii şi simpozioane pe teme de istorie, etnografie, sociologie, la manifestări literare şi culturale ș.a.
Cu experiența acumulată în mediul cultural al Iașului, cu multiplele și temeinicele cunoștințe obținute în urma cercetării culturii românești din comunitățile istorice din jurul granițelor și din diaspora, scriitoarea Catinca Agache a realizat importanța prezervării și afirmării culturii românești, în mediul multietnic și pluriconfesional specific județelor din Arcul Intracarpatic, devenind un colaborator constant al publicațiilor locale și un susținător avizat al proiectelor culturale românești. A inițiat ciclul de portrete ale unor personalități românești locale, sub genericul „Portrete covăsnene”, a participat la lansări și prezentări de carte, și a susținut comunicări științifice, de larg interes, în cadrul sesiunilor și simpozioanelor organizate în zonă. Și, astfel, dacă în decursul anilor, Iașul, renumitul centru universitar, a format mii de intelectuali originari din sud-estul Transilvaniei, de data aceasta, Cetatea de scaun a Moldovei, dăruiește ținuturilor românești de peste Carpați un distins cărturar ieșean, pentru a spori zestrea cultural-spirituală românească făurită de înaintași.
Așadar, valorificându-și din plin vasta experiență câștigată pe tărâmul culturii, pe meleagurile legendare ale Iașului, și realizând cât de necesară este implicarea sa în viața culturală românească, din Arcul Intracarpatic, scriitoarea și cercetătoarea Catinca Agache a devenit un valoros și statornic colaborator al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, al Centrului European de Studii Covasna-Harghita, și al altor instituții și asociații culturale și școli din județele Covasna și Harghita. A participat la numeroase activități cultural-științifice, dintre care menționăm: Primăvara culturală la Sf. Gheorghe, Zilele „Andrei Șaguna”, Ziua Limbii Române, Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație.” și la alte acțiuni culturale organizate la Covasna, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Tg. Secuiesc, Izvoru Mureșului ș.a.
Colaborarea cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita și partenerii acestuia s-a concretizat, printre altele, în editarea volumului „Profesioniştii noştri 17. Ion Ciurea-Weidner. Profesor universitar, jurnalist şi poet la 75 de ani”, ediţie îngrijită de Catinca Agache şi Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sf.Gheorghe, 2015.
Toate acestea și multe altele, sunt tot atâtea argumente convingătoare care justifică prezența Omului de cultură și spirit românnesc Catinca Agache, în galeria personalităților din colecția „Profesioniștii noștri” din cadrul Editurii Eurocarpatica.
Scriitor talentat și rafirnat, înzestrat cu virtuţile unui iscusit prozator, poet de factură elevată, cercetător recunoscut în domeniile culturologiei, biblioteconomie, eseisticii și al publicisticii, cu firea sa inimoasă și harnică, cu comportamentul unui creștin ortodox practicant și cu spiritul patriotic pe care îl promovează, Catinca Agache constituie un exemplu de bună practică și un model demn de urmat de către tânăra generație.
Prin conținutul și mesajul său, volumul „Profesioniștii noștri” dedicat omului de cultură Catinca Agache asigură introducerea în circuitul științific, a unor informații relevante despre viața și opera unei personalități de frunte a societăți românești contemporane, a unui Om potrivit, la locul și timpul potrivit.
În concluzie, ne aflăm în fața unui volum valoros, care oferă o lectură plăcută și instructivă, așa cum este și opera autoarei omagiate.
Mulțumim tuturor contributorilor, pentru sprijinul acordat editării volumelor dedicate doamnei Catinca Agache și domnului Ioan Ciurea Weidner, din Colecția Profesioniștii noștri, din cadrul Editurii Eurocarpatica, o nouă mărturie, peste timp, despre intelectualii din elita românească care s-au implicat în proiectul „Români pentru români”, de prezervare și afirmare a culturii românești, din județele Covasna și Harghita.
În numele colegilor din cadrul Editurii Eurocarpatica, a colaboratorilor, partenerilor și prietenilor din Arcul Intracarpatic, și nu numai, transmitem „Doamnei cărții românești” Catinca Agache cele mai sincere urări de sănătate, liniște sufletească, inspirație, putere de creație și spor în realizarea tuturor proiectelor de viitor.
La mulți și binecuvântați ani, împreună cu toți cei dragi și apropiați!
Dr Ioan LĂCĂTUȘU; Ing Ciprian HUGIANU