Românii și maghiarii au adoptat tradiția turtei dulci în urma contactelor comerciale și culturale între țările din Europa Centrală și de Est. Acest desert a ajuns în Europa la 992, prin intermediul călugărului armean Grigorie Macarie, dar s-a impus ulterior mai ales prin influență germanică.
Generații întregi pot confirma că turta dulce este un desert care i-a însoțit de mici și față de care mulți dintre noi avem o reacție afectivă, deoarece îl asociem cu copilăria și cu Crăciunul. Să începem așa: este cineva căruia nu-i place deloc turta dulce? Tindem să credem că există mai multe răspunsuri afirmative.
Turta dulce este un desert tradițional și unul dintre cele mai vechi, foarte cunoscut și apreciat în multe culturi, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, dar nu numai, căci îl regăsim în general la târguri organizate cu diferite ocazii de-a lungul anului.
O istorie dulce
Desert simplu și aromat, turta dulce are o poveste ce se întinde pe parcursul a mii de ani, ale cărei rădăcini le găsim în Antichitate. Notăm pe scurt doar câteva aspecte. Se pare că primele rețete pot fi identificate în Egiptul Antic, unde turtele se preparau cu miere și ierburi aromatice, fiind folosite atât pentru consum, cât și ca ofrande religioase.
Ulterior, în Europa medievală, turta conținea condimente aduse din Orientul Mijlociu, cum ar fi ghimbirul – ingredientul special, scorțișoara și cuișoarele. În această perioadă, turta dulce era considerată un produs de lux, adesea folosită ca dar ori pentru decorarea bisericilor, a caselor și a piețelor în timpul sărbătorilor. Se organizau și târguri de turtă dulce, așa cum și azi acest produs domină târgurile de sărbători.
În secolul al XVII-lea, turta dulce a devenit populară în Europa, în special în Germania și Olanda. În această perioadă, încep să apară și primele rețete cu melasă, un ingredient similar siropului, care adaugă culoare și un gust mai intens. Tot în această perioadă, turta dulce a început să fie asociată cu Crăciunul și cu obiceiurile de decorare a bradului de Crăciun și a caselor, mai ales în Germania și Austria.
Contactele comerciale și culturale între țările române și Imperiul Otoman, dar și cu alte țări europene învecinate, au permis răspândirea unor obiceiuri și rețete de patiserie, inclusiv cele care implicau mierea și condimentele.
Pe parcursul secolelor XVII-XVIII, turta dulce a devenit un produs popular în întreaga Europă Centrală și de Est. În orașele mari din Ungaria, turta dulce era un produs foarte comercializat în piețele de Crăciun, iar multe dintre rețetele tradiționale au fost transmise din generație în generație. În orașe precum Budapesta, Miskolc sau Szeged, tradiția de a face turta dulce a devenit parte din cultura locală.
Începând cu secolul XIX, am putea spune că turta dulce devenea oficial „prăjitura Crăciunului“ în multe ţări, iar odată cu publicarea basmului „Hansel şi Gretel“ al fraţilor Grimm, care descriau o casă făcută din turtă dulce în mijlocul pădurii, decorată cu bomboane, glazuri şi creme, brutarii germani au început să facă turta dulce şi sub formă de căsuţe.
De-a lungul secolului al XIX-lea, turta dulce devenea tot mai populară și în România, în special în perioada Crăciunului. Odată cu creșterea comerțului și a diversificării căilor de transport, rețetele din Germania și Austria au ajuns în țările din Europa Centrală și de Est, inclusiv în România.
Așadar, în timp, turta dulce a devenit o tradiție și este chiar o formă de artă în câteva orașe precum Nürnberg, Ulm (Germania), Torun (Polonia), Tula (Rusia), Budapesta (Ungaria), Praga (Cehia) sau Lyon (Franța), unde breslele de coacere a turtei dulci sunt datate începând chiar cu Evul Mediu.
Rețete vechi și noi
Cele mai vechi rețete cuprindeau firimituri de pâine, iar amestecul se punea în forme de lemn, care erau apoi ornate cu glazură de zahăr. La început, turtele aveau forme clasice de inimă, înger și de figurine antropomorfe, apoi și formele au început să varieze.
Începând cu secolul al XVI-lea, englezii au înlocuit firimiturile de pâine din turtă cu făină și au adăugat ouă și îndulcitori, iar Regina Elisabeta I se pare că a avut ideea de a face turta dulce în formă de omuleți. Astfel, a devenit un desert pe care regina îl prefera atunci când oferea cadouri.
Ulterior, rețeta a devenit mai complexă și a început să includă condimente (ghimbir, scorțișoară, cuișoare, nucșoară), miere, ouă și bicarbonat de sodiu sau praf de copt. În multe variante de dată recentă, se adaugă și melasă sau siropuri, pentru a obține textura mai moale și un gust mai intens. Fiecare cultură are însă propria variantă de turtă dulce, iar ingredientele și formele variază.
Tradiția turtei dulci, azi în Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc
Tradiția a mers mai departe astfel încât astăzi găsim turtă dulce la târgurile de Crăciun din toată țara, dar există și ateliere speciale unde putem realiza și decora propria noastră turta dulce. Meșterul Szántó József este prezent la Târgul de Crăciun din Sfântu Gheorghe și oferă ateliere tematice pe tot parcursul anului, cu diferite ocazii. József provine dintr-o familie care de patru generații prepară turtă dulce tradițională, după o rețetă de la 1880, cu ingrediente cât mai naturale.
„Aluatul conține făină, miere, scorțișoară, cuișoare și anason, pe care le măcinăm noi înșine. Nu punem drojdie, ci bicarbonat. Mierea o luăm de la producători din județele Covasna și Harghita, care țin stupii în grădină, la umbra din marginea pădurii. Lăsăm o zi să se odihnească aluatul, apoi îl sucim și tăiem cu forme – cea mai veche pe care o avem este căluțul, este chiar din 1800. Practicăm formele pe care le-am moștenit de la bunici, dar facem și forme noi…” – dezvăluia Szántó József într-un interviu (puterea.ro).
Cosmina Marcela OLTEAN, Cristina FELEA-BAUBEC
