Patru sportive americane vor face parte din echipa de baschet feminin a Asociaţiei Sportive Sepsi SIC din Sfântu Gheorghe, care va evolua în primul eşalon competiţional începând din acest sezon.

Coordonatorul Secţiei de Baschet Sepsi Sic, Rusz Istvan Laszlo, a declarat ieri, cu prilejul prezentării oficiale a echipei, că aceasta va fi antrenată de Deri Csaba, fostul tehnician al echipei de baschet masculin din Târgu Mureş, şi va fi compusă din Jasmin Bailey, Jence Rhoads, Mekia Valentine, Tabytha Wampler, Milica Ivanovic, Noemi Csulak, Kata Dezsi, Elena Dincă, Judit Kajdacsi, Kincso Kelemen, Melania Kokovay, Eszter Kolozsi, Andrea-Beata Sinka şi Bernadett Szabo. Primele patru jucătoare sunt originare din SUA, iar Milica Ivanovic provine din Serbia.

Rusz Istvan a menţionat că echipa de baschet are în componenţă atât sportive cu experienţă, care au jucat la cluburi din ţară şi din străinătate, cât şi junioare cu un început promiţător. Acesta a declarat că echipa îşi propune să „câştige” inimile spectatorilor şi să obţină rezultate cât mai bune în campionat.

„Obiectivul nostru este să jucăm un baschet spectaculos, să avem sala plină, dar vrem şi rezultate. Pentru început ţintim să intrăm în primii 8 în Cupa României, apoi în primii 4 şi de ce nu să jucăm şi finala Cupei României. Eu personal sunt încrezător, avem jucătoare tinere şi profesioniste, iar locuitorii oraşului merită să aibă un club puternic (…) Am mai făcut săli pline şi am adus medalii preţioase şi în trecut”, a declarat Rusz Istvan.

Asociaţia Sepsi Sic a fost înfiinţată luna trecută şi va fi finanţată în principal de Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliul local Sfântu Gheorghe. Pentru acest sezon competiţional finanţatorii au alocat aproape 800.000 de lei.

Consilierul judeţean Ambrus Jozsef a menţionat că este posibil ca de anul viitor în cadrul acestei asociaţii să funcţioneze şi echipa de futsal FC Sepsi, antrenată în prezent de fostul selecţioner al echipei naţionale a României, Jakab Zoltan, care a obţinut rezultate foarte bune în sezonul trecut.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail