Acasă Administratie TEGA SA: Program special în minivacanța de Sfânta Maria
Distribuie articolul
Societatea de salubrizare TEGA SA anunță că joi, 15 august, și vineri, 16 august, birourile TEGA vor fi închise.
Potrivit Biroului de presă al TEGA, programul de colectare a deșeurilor se va efectua conform programului obișnuit.
M.D.C.
Articolul anterior
Program special al autobuzelor MULTI-TRANS, joi, de Sfânta Maria
Articolul urmator
Târg al Produselor Tradiționale și Locale la Covasna, duminică
Stiri recente
Sunt salariile din România prea mici sau pune statul taxe prea mari. „Costul muncii este unul dintre elementele care fac România să fie total necompetitivă”
Universitatea de Vară „Izvoru Mureșului”, ediția a XXIII-a, la Covasna: „Geopolitica identității naționale”
Universitatea de Vară „Izvoru Mureşului” – o ediţie a „rezistenţei”
David Popovici, premiat de European Aquatics cu titlul de cel mai bun înotător din 2025
Sărbătoare creștină: Adormirea Maicii Domnului
Peste 2.850 de persoane au semnat petiţia „Salvaţi-ne de numărul excesiv de urşi!”
Roma/Doi vârstnici care au devenit virali grație dansurilor lor speră să dea un exemplu altor seniori
Incendiu de vegetație stins cu sprijinul jandarmilor covăsneni, la Sânzieni
MADR: Două noi linii de finanțare din 1 septembrie; buget total de 113 milioane de euro
Ajutor de minimis pentru firme aflate în blocuri reabilitate termic, la Sfântu Gheorghe
Stiri din acceasi categorie
Curse directe pe ruta Sfântu Gheorghe – Aeroportul Ghimbav-Braşov, asigurate de compania de transport local
Controale privind utilizarea neautorizată a reţelei de canalizare; consumatorii riscă sancţiuni şi facturări retroactive
Datoriile la apă şi canalizare au ajuns la peste 9 milioane lei; operatorul anunţă debranşări şi executări silite
Aproape 64.000 mp de teren, expropriaţi pentru drumul de legătură dintre Sfântu Gheorghe şi Autostrada A13
Viitorul Muzeu al comunismului îşi formează echipa; nouă posturi scoase la concurs
CL Sfântu Gheorghe a aprobat contractarea unui credit de 40 de milioane lei pentru proiecte PNRR
Sfântu Gheorghe: Liniștea unui oraș mic și serviciile unui mare oraș
Lucrările de consolidare și reabilitare a blocului ADAS din Sfântu Gheorghe nu pot fi finalizare cu fonduri din PNRR. Autoritatea locală speră să primească fonduri guvernamentale, pentru continuarea lucrărilor
Majoritatea proiectelor PNRR din Sfântu Gheorghe – finalizate în termen, afirmă primarul Antal Arpad
Patinoarul artificial din Sfântu Gheorghe ar putea fi finalizat anul viitor
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive