La sediul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna au fost depuse, până marţi, în jur de zece cereri pentru eliberarea de certificate de atestare a cauzei de forţă majoră. Aceste acte le sunt necesare agricultorilor covăsneni ce au stipulată cauza de forţă majoră, respectiv seceta, în contractele încheiate cu diverşi parteneri de afaceri, pentru a fi scutiţi de plata unor penalităţi ca urmare a imposibilităţii de a-şi onora livrările, datorită secetei prelungite din vara acestui an.
În cadrul unei conferinţe de presă, Edler Andras, noul preşedinte al CCI Covasna, a declarat că numărul solicitărilor este destul de mic deoarece o mare parte dintre fermierii covăsneni nu ştiu că pot fi exoneraţi de plata unor daune, penalităţi, în condiţiile în care neonorarea contractelor ţine de cauze independente de voinţa lor.
Potrivit prevederilor legale, eliberarea certificatelor de atestare a cauzei de forţă majoră cade în sarcina Camerelor de Comerţ. Ca urmare, solicitantul care doreşte să-i fie eliberat un astfel de act trebuie să se adreseaze, în scris, CCI Covasna, prezentând cazul de forţă majoră convenit contractual, unde şi când a fost localizat, ce efecte a produs, cu ce consecinţe fizice şi valorice. În prealabil, fermierul trebuie să sesizeze primăria, care va constata paguba, dar trebuie să solicite şi o adeverinţă de la Administraţia Meteorologică prin care să se ateste lipsa ploilor.
Din datele communicate de reprezentanţii Direcţiei Agricole Covasna, la începutul acestei luni, producţia de cartofi din acest an a fost cea mai afectată de secetă, pierderea înregistrată de fiecare fermier, pe un hectar cultivat, cifrându-se la 70-80%.
Maria Graur