La Sfântul Gheorghe a avut loc miercuri, 13 decembrie, reuniunea de informare cu tema „Gunoiul de grajd – bunăstare pentru fermieri! Măsuri locale pentru dezvoltarea agriculturii și protecția apelor”, necesară pentru a înțelege și răspunde mai bine nevoilor concrete ale mediului rural din județele Covasna și Braşov.

Organizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Unitatea de Management a Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți (UMP-CIPN), evenimentul finalizează seria reuniunilor zonale de lucru demarate în 2019, care s-au adresat atât specialiștilor în domeniu, cât și reprezentanților autorităților locale și fermierilor din toate regiunile țării.

În deschiderea reuniunii, Barna Tánczos, ex-ministrul MMAP, a adus în discuție viitoarele perspective de finanțare ale Ministerului Mediului, de la Banca Mondială, cu implementare în perioada 2024 – 2028, detaliind modul în care pot fi adaptate pentru zona locală.

Reprezentanții UMP-CIPN au oferit informații cu privire la consistența și eficacitatea proiectului CIPN prin care au fost finanțate 90 de platforme de gunoi de grajd și 3 stații de compostare, analizând măsurile de îmbunătățire pentru viitoarele programe de finanțare disponibile. S-a avut în vedere îmbunătățirea performanțelor economice și de mediu din ferme, experiența acumulată putând servi nevoilor în obținerea de resurse necesare în agricultură, protejând mediul în același timp. A fost încurajat schimbul de informații și de bune practici între specialiștii UMP-CIPN și participanții interesați prezenți, spre beneficiul dezvoltării comunităților locale din localitățile prezente.

Reprezentanții Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) și ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) din judeţul Covasna au prezentat formele de sprijin din fonduri UE și condiționalitățile de mediu aferente, respectiv modul în care fermierii pot evita penalizările la plata subvențiilor prin respectarea normelor de condiționalitate, din perspectiva revizuirii Programului de Acțiune și a Codului de bune practici agricole. Problemele generate de poluarea cu nitrați a apelor din zonă și modul cum aceasta poate afecta sănătatea populației au fost supuse dezbaterii de către reprezentantul Sistemului de Gospodărire a Apelor Olt.

Discuțiile au avut în vedere și chestiunile legate de provocările pe care Directiva Nitrați le adresează fermierilor și modalitățile pentru o comunicare eficientă privind măsurile necesare protecției apelor. Între acestea, Help-desk-ul, transferul de informații printr-un sistem de tip rețea și fermele model ca factori de diseminare a informațiilor, alături de campania de informare publică şi celelalte evenimente ale Proiectului derulate de la începerea acestuia.

Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” a fost parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care s-a urmărit reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole a menţionat Mihai Constantinescu, directorul Unităţii de Management a Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți.

M.D.C.

Sursa: Comunicat de presă

Sursa foto-https://www.google.com/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail