Un număr de 124 de elevi și 5 cadre didactice de la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” din municipiului Sfântu Gheorghe au participat marți, 12 septembrie a.c., la două activități informativ – preventive desfășutate de polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, jandarmi din cadrul I.J.J. Covasna – Compartimentul de Prevenire și Combatere a faptelor antisociale, precum și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog.
Potrivit Compartimentului Relații Publice al IPJ Covasna, participanților le-au fost oferite recomandări pentru prevenirea consumului de droguri și substanțe interzise, prevenirea faptelor comise cu violență, precum și informații cu privire la modificările aduse de intrarea în vigoare a Legii nr. 213/2023. De asemenea, au fost distribuite flyere și broșuri cu informații de interes.
Acțiunea vine în continuarea activităților derulate în cadrul campaniilor „Bright Sky” și „Dincolo de aparențe” precum și a Campaniei pentru informarea conducătorilor auto cu privire la noile modificări legislative în materie penală introduse de Legea nr. 213/2023 pentru completarea art. 91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal și anume: În cazul în care vor fi găsiți vinovați, cei care provoacă accidente rutiere soldate cu decesul victimelor, în timp ce conduc autovehicule fără să dețină permis de conducere sau se află sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive, vor fi condamnați doar la pedepse privative de libertate cu executare.
M.D.C.