Locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe pot apela mai ușor la sprijinul Poliției Locale. Agenții care pun în aplicare și hotărârile Municipalității pot fi contactați de acum inclusiv pe WhatsApp și Facebook.
„Ne-a devenit clar că de multe ori este mai ușor să explicăm problemele publicând o fotografie sau un videoclip, decât printr-un apel telefonic. Facebook Messenger și WhatsApp sunt ușor de utilizat,funcționează pe telefoanele multor persoane și pot facilita munca Poliției Locale. Gândiți-vă doar cât de ușor este să identificați cu ajutorul unei imagini o situație, o locație, o infracțiune minoră sau majoră. Informațiile care sosesc sub formă de mesaj pe pagina noastră de Facebook și mesajele primite pe WhtasApp sunt trimise dispecerului de serviciu, fiind gestionate în același mod ca apelurile primite la linia verde. Dacă acest lucru ne ușurează răspunsul și rezolvarea
problemelor, atunci a fost o necesitate pentru noi”, a explicat Hadnagy István, directorul Poliției Locale.
Numărul gratuit 0800 800 767, utilizat și până în prezent pentru semnalarea diferitelor probleme, rămâne instrumentul principal folosit de Poliția Locală Sfântu Gheorghe, iar utilizatorii aplicației WhatsApp au acum la dispoziție numărul de telefon 0739 886 992, dar și cea mai mare platformă de socializare: www.facebook.com/sepsipolice.
„Eficiența a fost întotdeauna obiectivul nostru, colegii noștri au utilizat și până acum platforma Facebook, iar în cazul în care au observat ceva care intra în sfera noastră de competență, au acționat. De acum, pe de-o parte putem fi contactați direct, iar pe de altă parte, avem o nouă interfață unde putem comunica diferite informații, cum ar fi cele referitoare la restricțiile temporare sau modificările din trafic asociate lucrărilor care se desfășoară în acest an în oraș”, a mai spus Hadnagy István.
Poliția Locală Sfântu Gheorghe,
Biroul de presă