Aproape 90 de tone de sticlă au fost colectate de operatorul regional de salubritate Tega, în cadrul unei acţiuni organizate în municipiul Sfântu Gheorghe la sfârşitul săptămânii trecute.

Potrivit conducerii societăţii, este o cantitate „record”, iar pentru a stimula cetăţenii să participe la acţiune, Tega a oferit câte o jumătate de litru de bere sau un litru de apă minerală în schimbul a 5 kilograme de sticlă predate.

„Este clar că oamenilor le place această campanie, deoarece de ani de zile vedem cum mulţi oameni aduc sticlă colegilor noştri care îi aşteaptă în diverse locaţii din oraş. La prima colectare de sticlă din acest an, acest lucru a însemnat 1.168 de persoane care au depus o cantitate record de sticlă, 89.711 kg, adică aproape 90 de tone de sticlă au fost colectate de către oamenii din Sfântu Gheorghe, ceea ce vorbeşte de la sine”, a declarat luni directorul societăţii Tega, Mathe Laszlo.

Potrivit conducerii societăţii, Tega a dat la schimb 15.272 de beri şi 2.536 de sticle de apă, cea mai mare cantitate de sticlă fiind colectată la punctul din zona Gării: 8.665 kg vineri şi 9.785 kg sâmbăta trecută.

În urma acţiunilor organizate anul trecut s-au adunat 124.585 kg de sticlă în municipiul Sfântu Gheorghe, din care 66.674 kg în luna martie. Următoarea acţiune de colectare de sticle va avea loc în cursul verii, la o dată ce va fi anunţată din timp.

Operatorul regional de salubritate Tega derulează în această perioadă şi o campanie de curăţenie de primăvară în localităţile din mediul rural, în cadrul căreia colectează gratuit obiectele nefolositoare şi deşeurile electronice din gospodăriile populaţiei.

Campania va dura până pe 7 iulie, iar în această perioadă oamenii pot preda atât aparate electrice şi electronice defecte, hainele vechi, cât şi obiecte voluminoase, cum ar fi mobilă veche sau anvelope uzate. Caravana va trece, pe baza unui program prestabilit, prin toate localitate din judeţul Covasna.

Societatea de salubritate atrage atenţia că această campanie vizează doar obiectele voluminoase şi deşeurile electrice, nu şi deşeurile menajere sau cele reciclabile, cum ar fi hârtie, metal sau plastic, care sunt colectate în mod curent din gospodăriile populaţiei.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail