În cadrul şedinţei consiliului de conducere al Fundaţiei Comunitare din Sfântu Gheorghe, ce a avut loc la finele lunii iunie a.c., s-a luat hotârârea cu privire la  utilizarea sumei de 42.002,81 lei strânsă în fondul comunitar «Ujjvárossy József», în perioada ianuarie-aprilie 2012.

Preşedinţa Fundaţiei Comunitare HKA, Bereczki Kinga, a menţionat faptul că în  luarea deciziilor s-a ţinut cont, în primul rând, de principiul dezvoltării comunitare. Ca urmare, programul comunitar de finanţare intitulat «Fii activ pentru Covasna!» a beneficiat de cea mai mare sumă alocată, respectiv 20.000 lei, ce reprezintă aproape jumătate din fondul comunitar «Ujjvárossy József».

De asemenea, suma de 6000 lei a fost aprobată în scopul acordării a două burse pentru tineri talentaţi, precum şi pentru asigurarea participarării în diferite programe pentru talente, a unui număr de 10 tineri. Din banii strânşi în fondul comunitar vor fi achiziţionate mese de ping-pong, pentru care s-a alocat suma de 10.002,81 lei, acestea  urmând să fie amplasate în cartierele de locuinţe din Sfântu Gheorghe. Reprezentanţii Fundaţiei Comunitare considereră că  această investiţie este  prielnică atât pentru întărirea spiritului comunitar al locuitorilor din cartierele beneficiare, cât şi a relaţiilor sociale dintre aceştia. În scopul sprijinirii sportivilor talentati  din oraş, la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august, va avea loc un eveniment sportiv pentru care a fost repartizată suma de 6.000 lei.

Reprezentanţii Fundaţiei Comunitare au declarat că, din datele statistice reiese faptul că numărul de utilizare a cardurilor este în continuă creştere, lucru ce determină, implicit, şi creşterea sumelor adunate în fondul comunitar. Aceştia au precizat că valoarea  medie a utilizării cardului este 1,18 lei. Din cei 15.000 de utilizatori înregistraţi în program, în prezent, un număr de  9.000 de persoane utilizează cardul  zi de zi, în magazine, la cumpărături.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail