Joi, 29 septembrie, „Ziua Bunicilor” a fost sărbătorită în avans de copiii din Grupa Mare de la la Grădinița cu Program Prelungit nr.2 din Covasna. Aflați sub îndrumarea educatoarelor Petruța Zaha și Alexandra Pintrijel Hagiu, copiii s-au pregătit cu mult entuziasm timp de o săptămână pentru primirea bunicilor, învățând poezii și cântece.
Ziua de joi a fost ca o cunună pentru toți participanții: copii, bunici și doamnele educatoare. O cunună în care au răsărit rând pe rând cele mai frumoase flori: dragostea, credința, bucuria, respectul, prietenia.
De dimineața toții copiii au venit mai voioși ca niciodată! Toate râdeau în jurul lor, împărtășindu-le bucuria: Astăzi,vine bunica mea la grădiniță!
Cu aceleași entuziasm, dar cu multe amoții, buniciile și moșicul au apărut, ca prin minune rând pe rând, la ușă. Asemenea unor sfinte, așa s-au îndreptat ele, joi către grădiniță, ca la biserică cu mersul sfios și în același timp apăsat și repede, cu inima plină asemeni unei desăgi pline de dor, de dragoste, de emoție și de încă multe de care numai ele știu. Moșicul a fost primul ajuns, să-l fii văzut ce vânjoase i-au fost brațele când și-a ridicat nepotul spre stele: Măi, Edi!!!, i-a răsunat glasul când nepoțelul i-a cuprins gâtul cu mânuțele.
Doamnele educatoare au poftit bunicii în sala de grupă printre îmbrățișări și lacrimi de emoții ce răsăreau în colțul ochilor ca nestematele cele rare.
Fiecare copil și-a luat bunica de mână, conducându-le spre măsuțe unde aveau să lucreze împreună, poate cea mai frumoasă crizantemă. Tot acest moment s-a petrecut cumva ”pe dos” căci, de data aceasta, nepoții arătau grijă față de bunici, ei aveau să plămădească cu mânuțele lor cea mai frumoasă felecitare chiar sub ochii buncilor, să le arate, să le explice, să plămădească ceva măreț care să fie pe pofta inimii, așa cum au văzut acasă când bunica cu trudă, dar cu atâta bunătate coace în cuptorul sufletului cele mai bune bucate pentru dragii de ei, nepoțeii.
După terminarea felicitărilor a urmat un moment artistic în care rând pe rând copiii au recitat poezii, au cântat cântecele. Toate aceste momente s-au vrut imortalizate și pentru cei de acasă într-o fotografie. Dar câte ne poate spune acea fotografie când o privim? Câte o să povestească ea mai târziu, peste ani și ani, când va fi privită, sărutată, îmbrățișată? Câte nestemate o să mai răsară grele de drag și de dor când va fi privită?
Ce a însemnat această zi pentru noi toți?
La această întrebare se poate răspunde si acum și mâine, dar și peste ani cu același foc, cu același drag, așa cum este ceva de neuitat!
Le dedicăm această activitate tuturor bunicilor, care creasc florile iubirii în cea mai frumoasă grădină, care este inima lor!
La mulți ani!
Educ. Alexandra Pintrijel Hagiu
