Bogdan Drăghia, purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică, a făcut precizări pe tema Recensământului Populației și Locuințelor. Se pare că unii dintre români pot răsufla ușurați, întrucât ei nu riscă să primească amenzi. Amintim că Recensământului Populației și Locuințelor a debutat la 14 martie, cu prima sa etapă, autorecenzarea.

Cine nu va fi amendat la recensământ, de fapt

Zvonurile legate de amendare celor care nu au reușit să se recenzeze până la data încheierii actualului recensământ nu sunt reale. Bogdan Drăghia, purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică, a declarat pentru Impact.ro.

„Legea e clară în această privință. Despre amenzi se poate discuta doar în cazul acelor persoane care refuză în mod explicit să participe la recensământ. Având caracter de obligativitate, această acțiune prevede amenzi pentru cei care nu înțeleg să-și dea concursul.

Într-un asemenea caz, în care recenzorul ar veni la cineva și acela ar refuza, atunci recenzorul ar completa rubrica care prevede refuzul explicit și abia apoi s-ar lua măsuri. Pentru cei care nu au fost vizitați de recenzor nu se pune chestiunea amenzilor! Ar fi absurd!”, a precizat Bogdan Drăghia pentru impact.ro.

Tot Bogdan Drăghia a mai menționat și faptul că perioada recensământului 2022 s-a prelungit deja cu o săptămână, de la 17 la 24 iulie, iar la începutul săptămânii viitoare situația se va reanaliza situația, în funcție de datele venite din teritoriu.(…)

De precizat este că cei care refuză explicit recenzarea riscă o amendă care pornește de la 5.000 de lei.

https://playtech.ro/

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail