Primăria Sfântu Gheorghe, prin Direcţia de Urbanism, aduce la cunoştinţa locuitorilor modificările aduse de Parlamentul României la Legea nr. 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcţii.
Astfel, la art. 7 din respectiva lege, în cazul în care lucrările de construcţii nu pot fi începute sau executate la termenul stabilit, investitorul poate solicita prelungirea valabilităţii autorizaţiei cu cel puţin 45 de zile lucrătoare înaintea expirării acesteia, faţă de 15 zile cât era până acum. De asemenea, prelungirea valabilităţii autorizaţiei se acordă gratuit, o singură dată şi pentru o perioadă nu mai mare de 24 de luni.
Bine de ştiut! Autorizaţiile de construire deja prelungite, aflate în termen de valabilitate la data intrării în vigoare a modificărilor legii (10 iunie 2022), beneficiază de modificările prezentate mai sus, respectiv mai pot fi prelungite cu o perioadă egală cu diferenţa până la 24 de luni.
Autorizaţiile de construire care la data intrării în vigoare a modificărilor legii (10 iunie 2022) au mai puţin de 30 de zile până la data expirării termenului de valabilitate se prelungesc de drept cu 90 de zile.