560.000 de lei este suma totală pusă la dispoziție pentru finanțarea programului „Mol pentru promovarea talentelor”, derulat de către MOL România și Fundația pentru Comunitate. Tinerii artiști și sportivi se pot înscrie până în data de 23 iunie, au transmis organizatorii.
Programul este organizat anual de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de către compania MOL România.
„Prin acest program oferim sprijin financiar copiilor și tinerilor talentați în sport și artă, care au obținut rezultate foarte bune la concursuri naționale și internaționale în domeniul sportiv sau artistic și au nevoie de sprijin material pentru dezvoltarea și continuarea carierei. Un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru achiziționare de materiale, echipament sau pentru acoperirea cheltuielilor de transport în vederea participării la concursuri, cantonamente, festivaluri sau alte evenimente de profil.”- se arată pe site-ul www.pentrucomunitate.ro.
Conform regulamentului, la ediția actuală pot participa: elevii născuți între 1 ianuarie 2004 și 31 decembrie 2014, sau orice echipă de sport sau ansamblu artistic, compus din elevi din categoria de vârstă sus-menționată, care își desfășoară activitatea sportivă, respectiv cea artistică în România.
„Foarte mulți tineri realizează că rezultatele trebuie promovate și performanța trebuie susținută. Îi încurajăm pe cei care doresc să se înscrie la ediția din acest an a Programului MOL de promovare a talentelor să cuprindă în proiectul propriu toate realizările din ultimii doi ani și să explice foarte clar scopul pe care doresc să-l atingă în perioada următoare, inclusiv finanțarea de care au nevoie și pe care o solicită. Cei interesați găsesc toate informațiile necesare înscrierii pe website-ul Fundației și ne pot contacta pe tot parcursul perioadei de înscriere. De asemenea, pot comunica și în grupul de Facebook al Programului, înființat tocmai cu acest scop (…),” declara, potrivit unui comunicat de presă emis în data lansării ediției actuale, András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate. Solicitările pot fi depuse până în data de 23 iunie 2022.
Potrivit directorului executiv al Fundației, în primele 20 de zile de la începutul acestei ediții au fost deschise 432 de conturi și începute 308 de proiecte – mai multe decât în 2021.
Documentația de participare se trimite online prin crearea unui cont personal pe pagina Fundației Pentru Comunitate www.pentrucomunitate.ro.
Solicitările eligibile vor fi evaluate de un juriu de specialitate format din personalități ale lumii sportive și artistice, care va propune finanțarea în funcție de performanțele, și în unele cazuri situația socială a participanților. Lista câștigătorilor va fi aprobată de Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate. Fundația va informa solicitanții câștigători în scris (prin e-mail sau poștă) asupra rezultatului, după care va încheia contracte cu ei. Câștigătorii vor primi sponsorizarea doar după semnarea și returnarea contractului de sponsorizare cu anexele cerute.
Suma acordată fiecărui câștigător va fi virată în contul bancar menționat în contractul de sponsorizare.
Rezultatele vor fi publicate pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro până la data de 15 august 2022, iar câștigătorii vor fi înștiințați în scris/e-mail până pe 30 august 2022.
În decursul celor 16 ediții anterioare au fost acordate finanțări în valoare totală de 5.467.000 lei pentru 3.000 de tineri și 2.400 de proiecte.
Detalii pot fi aflate accesând https://pentrucomunitate.ro/ro/talente.
Ana CIORICI COSTACHE