Ioan Stroia din comuna Barcani, masterand la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică „Babes-Bolyai” Cluj, a început să scrie poezii „stârnit” fiind de „un amplu sentiment de milă și melancolie” după ce văzuse „un caz mai nefericit al unor copii”. Nu mică a fost bucuria trăită de acesta la începutul lunii aprilie a.c. când primele lui versuri au fost publicate în România Literară, revistă culturală și literară din Români înființată în 1855, sub direcția lui Vasile Alecsandri.
Am avut prilejul să realizez acest interviu cu Ioan Stroia, în cadrul căruia tânărul chimist/poet și-a deschis sufletul și ne-a relatat care a fost parcursul său până acum, ambițiile viitoare și sentimentele care l-au făcut să scrie prima poezie.
De ce chimie și nu litere, sau altceva, cum ai ales direcția studiilor?
Am ales chimia în clasa a XI-a. Inițial voiam medicină, dar bine că nu m-am dus, căci nu mi-ar fi plăcut. Ba la un moment dat mă tenta și idea de a merge la o facultate de matematică. Dar cinstit să fiu, chimie m-am apucat să învăț pentru a mă pregăti pentru medicină, deci tot a fost bun la ceva și scopul pe care l-am avut inițial.
De ce nu litere? Fiindcă în perioada liceului nu prea am avut o pasiune pentru literatură, nu citeam poezii, decât ce aveam în programa școlară. Asta fiindcă nu simțeam nevoia de a mă înțelege pe mine însumi, de a-mi spațializa sentimentele, și pun pe seama imaturității din acea perioadă și pe limitările imaginației mele. Oricum, dacă acum aș fi pus să aleg din nou, tot chimia aș prefera-o fără doar și poate. Este de dorit un echilibru, iar pentru mine amestecul știință-literatură este unul bun.
Cine a avut cel mai mare aport în formarea ta, un părinte un profesor..?
Sigur că cei șapte ani de acasă i-am primit de la părinți. Plus că genele tot de la ei le am, deci au avut un aport uriaș în formarea mea. Acum, toți profesorii contribuie la dezvoltarea noastră. Este adevărat că în sistemul educațional sunt cadre didactice care sunt pasionate și își dau interesul, dar există și opusul. Eu am avut parte de profesori buni și dedicați, de la fiecare am învățat câte ceva.
Doamna profesoară Doina Pătrunjel a fost primul profesor care a trezit în mine dorința de a încerca să excelez. Era festivitatea de premiere de la sfârșitul clasei a IX-a, eu trebuia să iau mențiune cred. Am fost strigat de doamna dirigintă, iar după ce mi-am luat diploma, am auzit-o pe doamna profesoară Pătrunjel spunându-i unei alte doamne profesoare că „Ionuț este un copil deosebit”. Nu știu cum de acel moment a avut un impact așa de pozitiv asupra mea, dar apoi toată vara am lucrat la variante de bac din chimia anorganică, și așa a început pasiunea mea pentru această disciplină. Apoi doamna profesoară și-a dat interesul să mă ajute cu pregătirea pentru olimpiadele de chimie, m-a trimis la Cluj pentru a mă pregăti pentru proba practică. Atunci am văzut cum arată un laborator de cercetare și am aflat, așa cum eram eu în stare să pricep, ce înseamnă cercetarea. Cu toate că unii studenți îmi spuneau să nu merg la chimie fiindcă e plictisitor, eu îmi doream din toată inima să merg. Acum realizez că ceea ce au zis ei este adevărat dacă nu îți dai interesul și dacă nu îți place cu adevărat chimia. În sfârșit, decizia de a merge la Facultatea de Chimie din Cluj a fost cea mai bună, mi-am confirmat pe tot parcursul studiilor și îmi confirm acum. Sigur că și la facultate sunt profesori care mă formează și care îmi transmit o pasiune extraordinară pentru acest domeniu. Nu îmi pot imagina viața fără a face cercetare și fără a trăi emoția și bucuria generate de această activitate. Poezia dă șansă tuturor ideilor, stârnite de anumite sentimente, de a fi exprimate, verbalizate, spațializate; chimia însă oferă în plus posibilitatea de materializare a unor idei.
Cum a fost plecarea ta e acasă, din Lădăuți?
Nu tare grea, de fiecare dată plec cu încrederea că mă voi întoarce. De fel nu sufăr de dor, știu că cei de acasă sunt bine și știu că nu pot fi acasă dacă vreau să fac ceea ce-mi place. Și până la urmă, nu tânjesc după ceea ce am deja în suflet, fiindcă deja e cu mine și trăiesc bucuria acestei însoțiri.
Cum ai început să scrii poezie și care a fost prima ta poezie ?
Țin minte că văzusem un caz mai nefericit al unor copii. Nu mai știu concret situația, dar mi-a stârnit un amplu sentiment de milă și melancolie. De obicei așa pățesc când mă lovește tragedia caracterului întâmplător al existenței, adorm de cele mai multe ori un soi de suferință indusă. Așa au fost materializate primele mele versuri, care sunt după cum urmează:
Lacrimi și zâmbete
inima-mi plânge
într-un vid suferind
în care eu sunt
singur scufundat în fericire
inima-mi râde
într-un vid fericit
în care eu sunt
singur în suferință
iubesc vărsând
lacrimi în fericire
și zâmbete-n suferință
Așa reușisem eu atunci să exteriorizez ceea ce simțeam, nu foarte profund și cu stil ca marii poeți, dar… Între timp mi s-au mai conturat niște idei în ceea ce privește suferința, care nicidecum nu este sinonimă cu durerea. Prima este sentiment, a doua e senzație, prima te poate purifica, a doua distruge. Și, până la urmă, tot temeiul suferinței este acela de a o lăsa să te cuprindă doar pentru a simți ceva care aduce sufletul în prim plan, în lipsă sau alături de alte sentimente. Iar suferința pentru cineva care nu merită, pătează însăși imaginea suferinței
Ce este pentru tine poezia ?
Ceea ce este ochiul pentru lumină, ceea ce este urechea pentru sunete, ceea ce este pielea pentru atingeri. Este instrumentul prin intermediul căruia se traduc și apoi spațializează sentimentele. Reușesc să înțeleg ceea ce simt abia atunci când pot să-mi traduc stările afective, bunăoară scriind, bunăoară citind.
Ce te inspira să compui poezie?
Ceea ce ar putea să inspire pe oricine, și chiar inspiră, dar diferit pe fiecare în parte. Dacă toți poeții ar fi avut aceeași muză, acum am fi avut tot aceeași diversitate a poeziei pe care o avem. Dacă lumina este cea care inspiră, atunci ea este identică pentru toți, dar modul în care ea interacționează cu materia sufletului este unic.
Care este in viziunea ta rolul poeziei în viața noastră?
De a distorsiona realitatea și de a o face trăibilă prin prisma propriilor sentimente. Poezia în sine este realitatea distorsionată într-o anume măsură, dar ea nu este spațializată decât atunci când este citită și înțeleasă. Interesant mai este că fiecare spațializează diferit aceeași poezie, de unde varietatea de lumi create de o înșiruire de cuvinte a poetului.
Ce sentimente ți-a trezit această primă apariție în România literară ? Care este următorul tău țel ?
Sigur că am fost tare bucuros când am primit mail-ul de confirmare. Totuși este vorba despre o revistă prestigioasă în care nu se publică orice. Apoi am fost plăcut surprins când am văzut introducerea prin care se anunță debutul meu. Dar până la urmă acestea au fost niște bucurii de moment, dar recunoașterea versurilor este ca o încredere, venită din partea cititorilor, care se adaugă la propria mea credință în mine. Cu atât mai mult cu cât echipa redacțională este formată din cadre universitare cu o prestigioasă experiență și viziune.
Ce planuri de viitor ai ?
Planuri ar fi multe. Sunt destul de visător și, în fond, prefer să-mi trăiesc în imaginație un posibil viitor, căci cine știe cât mai apuc în realitate. Vreau să termin cu bine studiile de master, apoi să urmez un program de doctorat, apoi conul timpului se lărgește și mai tare și nu pot spune cu exactitate ce urmează. Poate post-doctorat, poate mă angajez, poate mă însor, poate toate concomitent.
Cum vezi tu lumea ideală ?
O lume ideală nu poate fi văzută de către ochii mei neideali. Și chiar dacă ar putea fi văzută, în cazul în care ar fi colorată sau alb-negru, tot neideală ar fi percepută. Ar fi trebuit să cresc într-o lume ideală pentru a putea să-mi imaginez o lume ideală. Și, de bună seamă, mai cred că pentru fiecare neideal în parte idealul arată altfel; dor pentru cei ideali, imaginea unei lumi ideale este identică. Poate că există o lume ideală în univers, care nu cred că are oameni sau ceva asemănător, nu ca înfățișare, ci comportament.
Îmbinând știința cu literatura, tânărul Ioan Stroia trăiește cu o deosebită profunzime.Viitor cercetător în chimie și în prezent cercetător în suflet și trăiri, așterne pe hârtie, din viață, poezii.
O reală plăcere să împărtășim povestea și talentul tânărului, căruia îi dorim mult succes în toate ariile sale de dezvoltare.
Alexandra Chirilaș
Sursa foto: arhivă personală Ioan Stroia