STUDII ETNOGRAFICE ȘI MONOGRAFICE
Studiul etnografic al lui Dr. A. Ficker apărut la 1860.
Elementul unguresc la anul 1860- cum rezultă din datele studiului etnografic publicat de Dr. A. Ficker – popula sub forma unui bloc etnic numai regiunea centrală a Cîmpiei Tisei, alcătuind în cinci judeţe peste 90% din totalul locuitorilor, în şase judeţe peste 80% iar în alte zece judeţe peste 50%.
Românii în schimb populau la această dată aproape aceleaşi regiuni „ca pe timpul lui Decebal şi a lui Traian” adică Banatul Timişan şi versantul vestic împreună cu zonele colinare ale munţilor Apuseni întinzîndu-se pînă în zona centrală a şesului Tisei, unde „cedează sub raport numeric sîrbilor şi ungurilor, precum şi rutenilor în Maramureş”.
După datele culese din studiile acestor autori, rezultă că majoritatea absolută a localităţilor răpite de la diecezele româneşti de Oradea Mare şi Gherla şi trecute la 1912 episcopiei greco-catolice maghiare de Hajjdu-Dorogh, erau –pînă la 1860- cuprinse în interiorul blocului românesc din Transilvania întins înspre apus pînă la judeţele Satu Mare, Bihor şi Arad.
Descrierea pămîntului secuiesc făcută de istoricul Orban Balazs la 1867
Orban Balazs în studiul său monografic: Descrierea pămîntului secuiesc apărut la 1867 vorbind despre Scaunul Odorheiului repartizează populaţia după confesiuni la această dată în modul următor:
Reformaţi 35.759
Romano-catolici 34.282
Unitarieni 22.263
Greco-catolici 2.054
Greco-ortodocşi 1.874
Evrei 155
Luterani 113
Străini 496
Totalul populaţiei din scaunul Odorheiului- după datele recensămîntului de la anul 1858 folosite de autor- era deci de 96.929 suflete, despre care Orban Balazs spune:
„ Iar aceştia toţi sînt secui căci pe cei de religiune răsăriteană a căror număr se ridică numai la 3. 901 suflete, nu-i putem numi Valahi, ci numai secui de religie răsăriteană, fiindcă ei înşişi se considera ca atare, deoarece nu ştiu nici un cuvînt românesc, aşa încît şi preoţii lor se văd siliţi să le predice în ungureşte în biserici, şi nici în ce priveşte limba, nici în ce priveşte portul şi obiceiul, nu e nici o deosebire între ei şi secui, şi fiindcă în stat liber religiunea nu poate constitui naţionalitatea, de aceea eu pe cei de religie răsăriteană din secuime, după cum doresc ei înşişi, îi număr între fraţii noştri secui”.
Populaţia din cele două comune Căpîlniţa şi Vlăhiţa aşezate pe teritoriul acestui Scaun, autorul este nevoit s-o recunoască ca fiind de origine română, dar nu uită să spună: „că azi s-a maghiarizat cu totul contopindu-se în masa secuiască”.
Populaţia Scaunului Treiscaune este repartizată de autor pe confesiuni după datele recensămîntului de la 1867 apoi după acelea culese din Şematismele bisericilor reformate unitariene şi catolice în următoarele cifre:
Reformaţi 51.519
Romano-catolici 40.140
Unitarieni 5.304
Greco-catolici 3.184
Luterani 153
Evrei 230
Străini 947
Referitor la naţionalitatea populaţiei din acest Scaun Orban Balasz face următoarea constatare:
„Locuitorii Treiscaunelor cu puţine excepţiuni sînt cu toţi secui, fiindcă şi aceia de religiune orientală din Treiscaune în înţelesul mai strîns s-au secuizat aşa de mult încît vorbesc numai ungureşte, din care pricină cu drept cuvînt îi putem considera drept secui de religie orientală. Numărul acelora care în timpul din urmă s-au strecurat din Ţara Românească în satele din apropierea frontierei, şi care aparţinînd naţonalităţilor şi îi putem numi români, abia se ridică la 5.000”.
Populaţia Scaunului Mureşului o repartizează autorul după izvoarele amintite mai sus pe confesiuni în felul următor:
Reformaţi 48.034
Greco-catolici 12.641
Romano-catolici 15.697
Unitarieni 7.116
Greco-ortodocşi 5.520
Evrei 944
Luterani 285
Străini 771
Constatările făcute referitor la naţionalitatea locuitorilor din acest Scaun autorul le exprimă în următoarele:
„Cea mai mare parte a populaţiei este secuiască deoarece toţ reformaţii, catolicii, unitarienii, luteranii, evreii şi străinii colonizaţi din punct de vedere a naţionalităţii sînt unguri. O foarte mare parte a acelora de religie orientală, atît de mult s-au maghiarizat încît altă limbă nu vorbesc: din cauaza aceasta şi preoţii lor sînt nevoiţi să le predice în ungureşte. Numai români nu pot fi aceştia –dealtcum nici ei nu vor să fie- ci mai curînd sînt secui de religie orientală, deoarece religia nu formează naţionalitatea. Sînt însă în satele cîmpiei locuitori de religie orientală care vorbesc şi româneşte, ba chiar şi de aceia care cunosc puţin limba ungurească, dacă pe aceştia cu bună voinţă îi socotim români, numărul lor nici atunci nu trece de 6.200 deci este vădit că în Scaunul Mureşului sînt 84.808 secui şi 6. 200 români”.
Orban Balasz vorbind despre scaunul Ciucului şi tratînd problema naţionalităţii populaţiei constată:
„În scaunul Ciucului sînt şi cîteva mii de ortodoxi (de religie ortodoxă) dintre aceştia aceia aduşi mai de mult (cu deosebire iobagi colonizaţi de către proprietari) atît de mult s-au secuizat încît nu mai ştiu româneşte, nici nu voiesc să fie consideraţi ca români. Aceia care au venit mai tîrziu îndeosebi în Moldova şi s-au aşezat pe curăturile din apropierea trecătorilor (pasurilor) ţin morţiş la naţionalitatea lor, şi măcar că au contact zilnic cu secuii şi locuiesc pe pămîntul lor, totuşi nu ignorează total limba”.
„Dacă vrem să-i clasificăm după naţionalitate, sau mai bine zis după limbă, ei sînt secui cu buze maghiare, toţi greco-catolici în număr de 96.525. Printre ortodocşii care locuiesc în vechile sate din Ciuc, atît de mult s-au maghiarizat încît s-ar simţi jigniţi dacă cineva i-ar considera drept români (valahi); între aceştia şi între secui nu observăm nici o deosebire în ce priveşte limba, portul şi obiceiurile. Aşadar, pot fi socotiţi români numai acei locuitori din munţi, colonizaţi la o dată mai nouă care şi-au păstrat limba şi portul: numărul acestora însă după socoteala cea mai imparţială nu trece de 6.000. Prin urmare restul sînt cu siguranţă secui ortodocşi în număr de 7.045.”
Orban Balasz în studiul său recunoaşte deci că în scaunele secuieşti se găseşte un însemnat număr de sate unde românii au fost cu totul maghiarizaţi.„În scaunele Odorhei, Ciuc, Treiscaune şi Mureş număul acestor fel de secui- de religie răsăriteană- se apropie de 30.000, din care cauză ar fi potrivit ca prin întemeierea unei episcopii maghiare de rit răsăritean, să fie scoşi de sub autoritatea acelei biserici, care se nizuieşte să răspîndească vrajba şi ura între fraţi, prin instigaţii absurd voieşte să-i înstrăineze de către alte popoare, menite să trăiască împreună în dragoste frăţească”… „Atîtea parohii cu filiile lor din scaunele secuimii au fost declarate cu această ocazie ca fiind locuite numai de populaţia secuiască, greco-catolică sau greco-orientală”.
Studiul:Pămîntul secuimii a lui Fr. Kozma apărut la 1879
Vechimea românilor aflători pe teritoriul scaunelor secuieşti o afirmă şi istoricul Cozma Fr. la anul 1879, un bun cunoscător al acestui ţinut, în studiul său întitulat : „Pămîntul secuimii” apărut la Budapesta.
Autorul spune între altele despre populaţia românească din aceste scaune că la data de mai sus ea se găsea fie definitiv maghiarizată, fie în plin proces de deznaţionalizare.
„Pe românii care trăiesc în secuime trebuieşte să-i împărţim în două grupe: anume aceia din interior, şi acei de pe graniţă adică din munţi. Aceştia din urmă trăind mai mult viaţă nomadă de păstori pe la marginile Moldavo-Valahiceşti, izolaţi din punct de vedere geografic şi social şi fiind în contact permanent cu conaţionalii lor de dincolo de munţi, şi-au păstrat naţionalitatea. Între aceştia trebuiesc înşiraţi aceia din scaunul Arieşului (judeţul Turda), şi cei din Cîmpie (judeţul Mureş) care trăiesc ce e drept în altă parte, dar în general vieţuiesc în împrejurări similare. Nu la fel stă lucrul cu aceia din interior. Măcar şi aceştia reprezintă o mare şi însemnată parte a numărului total. În judeţul Mureşului (Turda) de exemplu greco-catolicii au 37 parohii-matre şi 46 filii, încît acestea formează o circumscripţie ecleziastică (protopopiat) a lor, a şasea cu numele al Mureşului, al cărui protopot îşi are reşedinţa de obicei în Tg. Mureş. În judeţul Ciuc sub conducerea unui protopop care locuieşte în Gheorgheni, greco-catolicii au 16 parohii care în majoritate sînt aşezate în partea de nord-est a Giurgeului. Aceia din judeţul Treiscaune în măsură mai mare sînt aşezaţi pe lîngă graniţă, aceia din judeţul Odorhei sînt în interior.
Majoritatea celor din interior s-au maghiarizat complet într-o măsură mult mai însemnată…
Acestora în afară de religie nimic nu le mai reaminteşe neamul, pentru că pe lîngă limbă mare parte din ei, şi felul de trai şi îmbrăcăminte şi le-au acomodat întru totul cu aceia a secuilor, familiile li s-au amestecat şi iau în nume de rău dacă nu-i consideri drept secui curaţi şi buni. În judeţul Odorhei în privinţa aceasta nu există excepţie, aşa că acela care trece prin comunele: Secuieni, Bodogaia de Jos, Cristur, Filiaşi, Zagonfalva, Beclean, Chendul Mare şi Chendul Mic, Kis şi Nagyalantfalva, Kecsked, Bezid, Mujeni, Agyagfalva, Odorhei, şi prin cele mai multe sate ale celor două Homoroade, dacă cineva are de a face cu poporul şi-i studiază limba, felul de trai şi portul, şi-i cercetează sentimentele, nu va afla nimic altceva decît secuime curată. Deşi numitele sate şi încă multe altele din judeţ sînt însemnate la Lenk ca avînd populaţie secuiască şi românească. La fel stau lucrurile şi în nenumărate sate din judeţele Treiscaune, Ciuc şi Mureş Turda, unde astăzi omul s-ar face de rîs dacă în Vîrghiş, Racăşul de Sus, Aita Mare, Belin, Sf. Gheorghe, Ivăneşti, Cernatul de Jos şi de Sus, în cele două Dobole în Brateş, şi în celelalte, ar ştirici după o populaţie de naţonalitate românească. Există apoi localităţi unde transformarea se săvîrşeşte şi în zilele noastre de exemplu în Zagon o întreagă parte din sat pe malurile văii pînă în pădure este alcătuită numai din populaţie românească, dar vorbeşte deja ungureşte, încheie căsătorii amestecate, şi există în comună destui locuitori care s-au maghiarizat complet. Aşa că pe temeiul acestor stări de fapt numărul de 47.776 calculat de Kelati pentru românii din secuime, abia va putea fi evaluat la 1/3-a parte”.
Recensămîntul maghiar din 1890. Pallas Nagy Lexikona
Procentul însemnat de populaţie românească aflător în judeţele secuimii îl confirmă între altele şi cifrele recensămîntului unguresc de la anul 1890. Iată după datele lor repartiţia populaţiei pe naţionalităţi şi confesiuni în ţinutul secuimii:
Judeţul Ciuc: unguri 98.861; germani 384; români 14.470; procesul deznaţionalizării românilor era şi aici în plin proces de desfăşurare. Autorii marelui Lexikon maghiar „Pallas” recunoaşte între altele că „elemental maghiar-în Ciuc- a sporit în zece ani cu 2.437 suflete”. Referitor la populaţia românească alătoare pe teritoriul acestui judeţ, studiul de mai sus afirmă că se găsea resfirată aproape prin toate satele, dar românii în cea mai mare parte erau maghiarizaţi.
„“Mulţimea covîrşitoare a românilor trăieşte în circumscripţia Tulgheşului, dar trăiesc amestecaţi şi în celelalte comune secuieşti, de care se mai deosebesc abia prin religiune, graiul şi portul le este acelaşi, şi toţi sînt patrioţi exemplari”.
Populaţia judeţului este repartizată la data de mai sus pe confesiuni astfel: 93.415 romano-catolici;18.532 greco-catolici;729 armeni catolici; 150 evanghelici; 465 unitarieni şi 706 evrei. Diferenţa de 4.062 rezultă din compararea cifrei populaţiei româneşti cu aceea a greco-catolicilor, şi o alcătuiesc românii maghiarizaţi.
Judeţul Odorhei, la data apariţiei monografiei avea o populaţie de : secui-unguri 103.209; germani 2.131;români 3.19. Autorii lexiconului recunosc că în intervalul de zece ani populaţia maghiară a crescut în acest judeţ cu un număr de 5.300 suflete. Că opera de maghiarizare a românilor şi aici se desfăşura din plin o recunosc autorii lexiconului cînd afirmă: „Dintre aceia cu buze nemaghiare, un număr de 4. 072 vorbesc limba ungurească”. Deznaţionalizarea populaţiei româneşti se poate constata din compararea cifrelor referitoare la naţionalităţi, cu acele ale confesiunilor. Confesiunile erau 37.287 romano-catolici, 1.752 greco-catolici, 4.171 greco-ortodocşi , 2.777 evanghelici, 37.826 reformaţi; 25.544 unitarieni şi 768 evrei. Greco-catolicii şi greco-ortodocşii în număr total de 5.923 erau aproape cu toţii români maghiarizaţi.
Judeţul Treiscaune avea o populaţie alcătuită din : unguri-secui 110.749, români 17.360; germani 551 şi slovaci 251. Populaţia ungurească a sporit în intervalul de zece ani cu 2.349 suflete. Despre români, autorii Lexiconului notează: 2. populaţia românească locuieşte îndesosebi în circumscripţiile Sepsi şi Orhei şi în zonele mai muntoase, pe cînd regiunea de şes este locuită aproape numai de secui”.
Confesiunile judeţului la data de mai sus erau următoarele: 43.224 romano-catolici; 2.404 greco-catolici; 22.529 greco-ortodocşi, 297 reformaţi, 55. 868 calvini; 4.185 unitarieni. Diferenţa rezultată din comparaţia cifrei naţionalităţilor cu aceea a greco- catolicilor şi greco-ortodocşilor este de 7.573 suflete, care reprezintă populaţia românească maghiarizată.
Populaţia judeţului Mureş- Turda era repartizată astfel la data de mai sus pe naţionalităţi: unguri 102.572; germani 6.438; slovaci 140; români 62.179, alte naţionalităţi 6.531. Deznaţionalizarea naţionalităţilor o recunosc autorii monografiei cînd afirmă:„Dintre aceia cu buze nemaghiare un număr de 23.234 vorbesc limba maghiară”. După confesiuni erau în acest judeţ: 22.207 romano-catolici; 40.250 greco-catolici; 26.787 greco-ortodocşi; 5.826 luterani; 71.846 reformaţi; 7.212 unitarieni şi 3.735 evrei.
Ţinutul Secuilor după P. Hunfalvi : Az olahok tőrtenete II. Budapest 1894. p. 53. Katona. XII. 421,477. II.
Cnezii români „Hohanes Kerestes dictus şi Radul care ajutaţi de cîţiva fruntaşi secui porunceau şi judecau la Breţcu.
A intervenit apoi schimbarea teritorială. Prin delimitarea comitatelor la 1876-1877 s-a format comitatul Treiscaune.
Selecție realizată de dr. Ioan Lăcătușu și ing. Ciprian Hugianu, tehnoredactare – Carmen Georgiana Baraboi
