Spitalul de Recuperare Cardiovasculară dr. Benedek Geza din staţiunea Covasna, care în ultimul an şi jumătate a funcţionat ca unitate medicală suport COVID-19, îşi va relua activitatea în toate secţiile începând din luna martie.
Managerul instituţiei, Monica Sporea, a declarat că zona COVID-19 va fi restrânsă, spaţiile vor fi reorganizate şi dezinfectate, iar programarea pacienţilor se va face online.
„Mai avem de pus la punct câteva detalii legate de programări şi de organizare, dar din luna martie vrem să ne extindem activitatea pe partea de recuperare cardiovasculară şi neuromusculară. Vom muta zona COVID-19 la parter, deci vom menţine o zonă tampon pentru că virusul încă există, nu a dispărut, şi intenţionăm să realizăm pe cheltuiala noastră testarea pacienţilor care vin la noi pentru recuperare. Deci, practic vrem ca testarea să fie inclusă în pachetul de servicii pe care le oferim (…) Am început deja dezinfectarea spaţiilor, dar pe secţiile COVID-19 o să dureze ceva mai mult (…) Vom reveni în scurt timp cu toate detaliile, pentru că vrem ca activitatea noastră să fie corectă şi transparentă”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Monica Sporea.
Directorul de îngrijiri medicale al spitalului, Ion Deaconu, a menţionat, pe pagina sa de socializare, că echipa unităţii a fost mărită cu o serie de medici de specialitate.
„Coronavirusul poate nu se va termina niciodată, tocmai de aceea ne-am evaluat resursa umană, aparatura, dispozitivele medicale, ne-am reevaluat viziunea asupra persoanei umane, a suferinţei şi compasiunii şi lupta noastră va continua. Vom furniza servicii medicale performante, de calitate, accesibile tuturor pacienţilor. Echipa noastră medicală s-a mărit cu medic urolog, diabetolog, pneumolog, radiolog, infecţionist, dermatolog, neurolog, medic ORL, iar începând cu luna mărţişorului va deveni funcţional la întreaga capacitate şi compartimentul de ginecologie. Munca fiecărui angajat al Spitalului de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Geza va face ca pacienţii nostri să se simtă cât mai acasă”, a afirmat Ion Deaconu.
El a mai menţionat că sloganul spitalului este „Totul va fi bine!”.
„Suntem pregătiţi! Totul va fi bine! Acesta este sloganul după care Spitalul de Recuperare Cardiovasculară ‘Dr. Benedek Geza’ Covasna va asigura în următoarea perioadă accesul la toate tipurile de servicii medicale. Experienţele din ultimii doi ani au fost lecţii învăţate şi pietre de temelie pentru un nou început. Criza provocată de pandemie ne-a pregătit pentru o mai bună anticipare a riscurilor la adresa sănătăţii publice şi pentru un răspuns mai rapid şi eficient în cazul unor situaţii medicale neprevăzute, atât din punct de vedere medical, cât şi managerial. Nu este momentul relaxării! Este însă momentul redeschiderii activităţii noastre pe toate secţiile de recuperare cardiovasculară şi neuromusculară adulţi şi copii”, a mai scris acesta, pe reţeaua de socializare.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES