Spectacolul „Richard al III-lea” al Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe va putea fi vizionat în curând şi în varianta VR360, a anunţat conducerea instituţiei.
Spectacolul, care a avut premiera în luna noiembrie a anului trecut, a fost montat într-o dublă perspectivă, atât pentru scenă, cât şi pentru vizionarea pe internet.
„Post-producţia filmării în VR360 este aproape gata, astfel foarte curând veţi putea viziona cele 13 episoade gratuit pe www.teatruVR.ro”, se menţionează într-o postare pe pagina de Facebook a teatrului.
Spectacolul regizat de Eugen Gyemant este o abordare postmodernă a piesei celebrului dramaturg William Shakespeare şi a fost realizată cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN).
„Atât costumele, cât şi decorul sunt aduse în actualitate, dar păstrează o serie de elemente care sugerează stilul epocii victoriene. În plus, regizorul a rămas fidel faţă de textul original, ceea ce face ca montarea să fie o combinaţie reuşită între nou şi vechi. Spectacolul ‘Richard al III-lea’, în varianta lansată de TAM, a primit sprijinul financiar al AFCN datorită noutăţii pe care o aduce. Această noutate se traduce prin realizarea producţiei într-o dublă perspectivă, offline şi online”, au precizat reprezentanţii teatrului.
Realizatorii proiectului au menţionat că teatrul VR360 presupune vizionarea unui spectacol de teatru cu ajutorul unei căşti VR, prin intermediul căreia spectatorul „este transpus în inima poveştii, privind jocul actoricesc din prisma unui personaj sau chiar din perspectiva unui alt actor, trăind la o intensitate maximă experienţa”.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES