Preşedintele PSD Covasna susţine că prin separarea teatrului românesc de cel maghiar, autorităţile locale din Sfântu Gheorghe intenţionează, de fapt, să desfiinţeze instituţia culturală românească.
În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc ieri, Horia Grama a declarat: «Eu vreau să atrag atenţia autorităţilor locale, Consiliului Local şi Primăriei să nu-şi bată joc de Teatrul românesc! Pentru că aşa, după cum merg lucrurile, probabil că într-un an – doi această instituţie va dispărea, pur şi simplu. Au început de la a reduce drastic toate sumele alocate pentru acest teatru şi acum ajungem că, pur şi simplu, i-au scos afară din clădirea de bază (…) îi trimit în clădirea fostului Cinema Arta şi nici pe aceasta nu o mai au pe toată, pentru că o parte va fi cinematograf şi jumătate teatru», a spus Horia Grama.
Acesta consideră că «e clară intenţia autorităţilor din Sfântu Gheorghe de a desfiinţa această instituţie de cultură românescă» şi că de fapt, actorilor Teatrului Andrei Mureşanu li s-a întins o capcană . «Îmi pare rău pentru directorul Teatrului şi pentru toţi cei care fac parte din colectivul de acolo, de actori, că nu au sesizat capcana care le este întinsă şi s-au bucurat, aiurea, că vor avea o instituţie separată de teatrul maghiar».
La începutul lunii aprilie a.c., Teatrul “Andrei Mureşanu” a intrat oficial în posesia clădirii fostului cinematograf “Arta” din Sfântu Gheorghe, după ce, anterior, Primăria Sfântu Gheorghe a preluat clădirea prin punerea în executare a ordinului de evacuare a fostului chiriaş.
Ana-Alina Costache