Votarea online a programului Com’ON Sepsi 2021 s-a închis duminică, 26 septembrie, la miezul nopții. Din aproape 50 de inițiative locuitorii orașului Sfântu Gheorghe au ales 34 idei  care vor primi un sprijin financiar.

 

În categoriile speciale au fost premiate în total de trei inițiative înscrise în concurs de către echipe cu membri inițiatori cu vârsta între 14-17 ani, cele două inițiative provenite de la echipe defavorizate au câștigat prin votul publicului. Conform regulamentului Com’ON Sepsi, în acest caz, locurile rezervate pentru această categorie vor fi adăugate la numărul de inițiative premiate prin votului publicului, prin urmare primele 29 de inițiative vor beneficia de sprijin.

 

Fondul de premiere a programului Com’ON Sepsi este 83.200 de lei, echivalentul a  32 de premii în valoare de 2600 lei. Anul acesta pe locul 29 s-au clasat trei echipe, având un număr egal de voturi, astfel organizatorii au decis să suplimenteze fondul cu suma necesară pentru realizarea a încă două inițiative.

 

„Inițiativele din acest an și procesul de votare au arătat că tinerii doresc în continuare să contribuie în mod creativ la îmbunătățirea calității vieții în Sfântu Gheorghe prin inițiative comunitare. În același timp, a devenit clar că trebuie să găsim soluții mai bune pentru desfășurarea votului public, unde folosim soluții IT dezvoltate pe plan local. În pregătirea viitoarei ediții, aceasta este o mare prioritate atât pentru noi, cât și pentru Municipiul Sfântu Gheorghe”, a declarat András Farkas, președintele Asociației Culturale și de Tineret Prospero care coordonează programul Com’ON Sepsi.

 

„Mă bucur că organizarea comunității este foarte important pentru tinerii care locuiesc în orașul nostru. A fost îmbucurător să vedem inițiative care doresc să sensibilizeze diferite grupe de vârstă, grupuri, valori. Prin această cale mulțumesc echipelor pentru spiritul de inițiativă demonstrat și participare!”, a adăugat Vargha Fruzsina, viceprimar al Sfântu Gheorghe.

 

La votul publicului 660 de participanți au înregistrat în total 1795 de voturi pentru 48 de inițiative. Lista inițiativelor câștigătoare include un număr mare de activități pentru copii, programe artistice și la fel de numeroase sunt acele propuneri care contribuie la promovarea unui stil de viață sănătos. Lista completă a proiectelor câștigătoare este disponibilă pe www.comonsepsi.ro.

 

Cele 34 de inițiative câștigătoare trebuiesc implementate până la 30 noiembrie 2021. Acestea trebuie să fie deschise și gratuite pentru locuitorii din Sfântu Gheorghe. În cazul în care inițiativele premiate sunt retrase sau nu pot fi realizate din orice motiv, premiul va fi acordat următoarei inițiative din clasamentul general.

 

Mulțumim oamenilor din Sfântu Gheorghe pentru participare la vot, ajutând astfel inițiativele tinerilor!

 

Com’ON Sepsi se realizează cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local Sfântu Gheorghe și Banca Comercială Română (BCR), fiind organizat de Asociația Culturală și de Tineret Prospero în parteneriat cu Grupul PONT.

www.comonsepsi.ro

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail