Polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Covasna și polițiști rutieri și de ordine publică din cadrul structurilor subordinate I.P.J. Covasna, împreună cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție Brașov, Bacău, Buzău, Vrancea și Harghita, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul I.G.P.R. au organizat și desfășurat, la data de 5 septembrie a.c., o acțiune cu efective mărite pe rețeaua de drumuri naționale din județ pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație.
Astfel, în cursul acțiunii polițiștii au aplicat 373 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor legale în vigoare privind circulația pe drumurile publice, dintre care 330 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 10 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate se ridică la suma totală de 168.702,5 de lei.
IPJ Covasna– Compartimentul relații publice