Poliţia Română a lansat, marţi, o campanie de conştientizare a riscului vitezei excesive – „Vedere din spital”.
Poliţiştii au amplasat un pat de spital la benzinăria OMV de lângă Autostrada Soarelui, unde a fost lansată campania, pentru a atrage atenţia asupra riscurilor la care se supun şoferii care „calcă prea tare pedala de acceleraţie” pentru a ajunge mai repede pe plajă.
„Cele mai multe accidente grave, cauzate de viteza neadaptată la condiţiile de drum, se întâmplă în lunile de vară, în timpul concediilor. Fie că aleg zona montană sau litoralul, şoferii se grăbesc către destinaţiile alese pentru vacanţă. Nu de puţine ori, optează pentru cazări cu o vedere spectaculoasă la mare sau la munte, pentru a profita din plin de locaţia aleasă. Însă, ce nu realizează este că atunci când accelerează către destinaţie, riscă să privească o altă vedere: vederea din spital”, spune textul campaniei.
Campania „Vedere din spital” se desfăşoară la nivel naţional, împreună cu Mercury 360, în perioada 10 august – 30 septembrie 2021. În cadrul acesteia, Poliţia Rutieră va realiza acţiuni punctuale, astfel încât cetăţenii să conştientizeze care sunt riscurile la care se expun atunci când nu păstrează distanţa, nu adaptează viteza de deplasare la condiţiile de drum şi mai ales nu respectă limita de viteză.
„Anual, viteza neadaptată la condiţiile de drum este motivul pentru care se produc, în lunile de vară, îngrijorător de multe accidente rutiere grave. Prin această campanie, încercăm să facem conducătorii auto mai conştienţi de riscul la care se expun dacă depăşesc limita de viteză impusă, dacă ignoră regulile şi dacă au atitudini agresive sau teribiliste în conducerea autovehiculului. Aşadar, Poliţia Română le recomandă şoferilor, pentru a preveni accidentele de circulaţie şi în vederea reducerii gradului de victimizare, să adopte o conduită preventivă, să respecte regulile de circulaţie şi să circule cu o viteză adaptată în permanenţă la condiţiile de drum”, a declarat comisar-şef de poliţie Grigore George, împuternicit director al Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR.
Printre acţiuni se numără distribuirea de flyere, difuzarea la nivel naţional a unui spot radio, postări pe reţele de socializare şi plasări de anunţuri „false” pe site-uri de cazare, respectiv oferte foarte bune, care, după accesare, fac trimitere către site-ul www.vederedinspital.ro.
De asemenea, pentru ca mesajul campaniei să ajungă mai uşor la public, a fost realizat un material video care prezintă, într-un mod simbolic, riscul şi consecinţele vitezei excesive în trafic.
AGERPRES