În cadrul campaniei “Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”, poliţişti şi jandarmi din judeţ au distribuit cetăţenilor din Sf. Gheorghe, Tg. Secuiesc, Baraolt şi celor din localităţile rurale din împrejurimile acestora, aproximativ 600 de pliante şi afişe care prezintă cetăţenilor principalele informaţii legate de reglementările legale cu privire la campania electorală şi procesul electoral.

Poliţiştii şi jandarmii au vizat locurile aglomerate, pieţe, supermarket-uri, dar şi pe cetăţenii din mediul rural care nu au acces la foarte multe surse de informare, pentru ca un număr cât mai mare de cetăţeni să beneficieze de informare corectă.

Ca reprezentanţi ai autorităţilor de apărare şi implementare a legii, poliţiştii, jandarmii, cu ajutorul poliţiştilor locali cu împuternicire din partea primarilor, au datoria de a constata, de a (se) sesiza (din oficiu sau la sesizare) şi de a contracara orice faptă care se constituie în contravenţie sau infracţiune.

Forţele participante la aceste acţiuni de informare-conştientizare le-au transmis şi le-au explicat oamenilor mesajele campaniei “Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”:

1. Nu numai cel ce dă mită, dar şi cel care primeşte este pasibil de pedeapsă în campania electorală. Deci, dacă dai sau primeşti mită – constând în bani sau bunuri – pentru a vota sau a nu vota un candidat/ o listă de candidaţi faci închisoare între 6 luni şi 5 ani. Şi tentativa se pedepseşte.

2. Fereşte-te de mita electorală – bani sau diverse foloase materiale – nu merită să faci închisoare pentru asta!

3. Decide singur la vot!   Nu te lăsa influenţat de promisiuni, bani sau cadouri!

Nu uita! Şi tentativa se pedepseşte cu închisoare.

4. Dacă votezi de mai multe ori (la mai multe circumscripţii electorale) (votul multiplu) eşti pedepsit cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Şi tentativa se pedepseşte;

5. Asigură-te că ai dreptul să votezi ! Pentru a-ţi exercita dreptul la vot, trebuie să deţii documentele valabile. Serviciile comunitare de evidenţă a populaţiei au program special prelungit pentru a putea face faţă tuturor cererilor.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail